Postat de: Mihai A. Pop | Octombrie 17, 2013

Din ce pamant ne tragem

– Analiza seriosa cu tente tragi-comice –

Se spune ca toate celulele din corp se schimba o data la 7-10 ani. E o afirmatie cu ceva adevar in ea, dar nu perfect adevarata, insa o folosesc ca atare in analiza. Unele celule se schimba foarte rar, insa marea majoritate mult mai des.

Pentru a schimba aceste celule, avem nevoie de altele in loc, iar acestea se produc din compusi obtinuti de tesuturile noastre mai ales din reconvertirea alimentelor, si prin utilizarea energiei obtinute din consumul zilnic (de alimente, aer, apa). Evident o parte din produsi sunt obtinuti chiar din celulele inlocuite, dar din nou linia asta nu ne foloseste.

Asadar, cu toate aceste paranteze, care tind sa nu fie chiar neglijabile, putem spune ca la fiecare 10 ani ne schimbam prin alimentatie (am sarit deja aerul, pentru ca asta e mai ales folosit ca energie).

Si cum se spune la tara, ca din pamant te tragi si in pamant te intorci, cred ca vine cazul sa analizam din ce pamant ne tragem.

In urma cu mai bine de 20 de ani, era aproape clar ca ne cam trageam din pamantul de aici, legumelele, fructele, carnea, mirodeniile, sucurile, apa, de fapt cam toata alimentatia, venea din Romania. Poate mai putin crevetii din Vietnam, caviarul din URSS si putinele fructe tropicale.

Orisicum, putem spune ca romanii se trageau din pamantul romanesc.

Inca doua generatii in urma, cred ca putem spune ca romanii se cam trageau din ograda lor, din satul lor, poate putin din deal, si putin de la campie, dar chiar se tragea din pamantul in care avea sa fie inmormantat mai incolo.

Insa deja au trecut vreo 10 ani de cand multe din cumparaturile noastre se fac la un hypermarket/supermarket dintr-un lant international. Produsele sunt aduse pe baza de cost de oriunde din lume, si chiar daca unele dintre produsele traditionale inca sunt din Romania, au aparut o serie intreaga de produse noi, marea majoritate fiind internationale.

Asa ca mancam de peste tot din lume, cu precadere din regiunea noastra, apoi din Europa, iar produsele mai speciale calatoresc pentru noi de pe toate continentele.

In ziua de azi putem spune ca ne tragem din pamantul din Spania, din Germania, din Franta, din Grecia, din Turcia, din Iran, din Polonia, din Italia, din China, din Ecuador… cam la fel de usor cum putem spune „din Romania”. Aici nici apa locului nu mai e buna, noroc ca macar cea din comert vine inca preponderent din Romania.

Devenim niste fiinte globale, nu doar prin cunoastere, chiar prin compozitie.

Opresc analiza asta, prin a spune ca si un porc de ferma din Spania mananca cereale din Romania, crescute cu ingrasaminte din Azerbaidjan, si apoi se transforma in jamon, pe care il poti cumpara intr-un sandwich de la vendomatul din aeroportul din Sao Paulo la plecarea spre New York. Porcul global.

Pe cand oare aerul va fi adus din Amazon? Am auzit ca deja s-au gandit unii.

Mai conteaza din ce ne tragem? A contat vreodata? Eu cred ca ne apropiem de oameni globali, citim pe Google News, primim de veste pe Gmail, ne place Facebookul, cam la fel ca unui indonezian, unui sri lankez, unui danez sau unui chilian.

De ce mai conteaza frontierele, doar ca sa fim impozitati diferiti? Tind sa cred ca asta e partea din mostenire pe care trebuie s-o schimbam.

Aici ne trageam din mielul si vaca din Asia Centrala

Aici ne trageam din mielul si vaca din Asia Centrala

Pentru finalul articolului, vin cu o recomandare gastronomica, de fapt anti-gastronomica. Un documentar simplu, dar eficient legat de mancarea fast-food, Super size me, din 2004. Filmul indica rezultatele pe care le poti obtine din mancatul nesanatos, cand asta continua intr-un mod concentrat, practic ca un atac impotriva corpului tau. Nu e recomandat pentru fanii McDonald’s.

mihai


Responses

  1. Mi-a placut articolul, dar pentru partea de final, poate ca ar fi bine cateodata sa faci un research.

    http://www.cracked.com/article_20585_6-famous-documentaries-that-were-shockingly-full-crap.html

    Supersize me
    The Film:

    This is the movie that made you swear you’d never set food in a McDonald’s again (until the next time you drove by one). For 30 days, Morgan Spurlock decided he would only eat food sold by McDonald’s. He had to eat everything on the menu at least once, had to have three meals a day, and would only Supersize when offered. He documented the bizarre and terrifying changes his body went through while eating what according to science is not actual food.

    In one scene, this nice doctor tells Spurlock he’s been eating an average of 5,000 calories a day, even though he only Supersized 9 in 30 meals. At the end of the documentary, Spurlock had not only gained a bunch of weight and seen his cholesterol go through the roof (as you’d expect), but also had severe liver damage, as well as mood swings and depression.

    The Fallacy:

    Here’s the thing: No one has been able to replicate Spurlock’s results, and even basic math disputes the claim that his McDiet consisted of 5,000 calories a day.

    As Tom Naughton points out in his documentary, Fat Head, there’s simply no way Spurlock could have been eating that much food if he was sticking to his own rules. A large Big Mac meal clocks in at „just” 1,450 calories, and it’s by far one of the fattiest items on the menu. This means that even Supersizing lunch and dinner every day and adding dessert falls well short of the 5,000 calories a day Spurlock’s nutritionist claims he was consuming. In an effort to find out just exactly what the hell, Naughton attempted to contact Spurlock to obtain his food log, but Spurlock (who makes a huge deal in his documentary about McDonald’s never calling him back) never called him back.

    Meanwhile, researchers from the Making Sure Movies Aren’t Stupid department of Sweden’s University of Linkoping tried to replicate Spurlock’s experiment by tasking healthy college students with the challenge of eating 6,000 calories of fast food per day, inadvertently also answering the question „What’s the easiest way to get guinea pigs ever?” At the end of the 30 days, the students had none of the liver or cholesterol troubles Spurlock reported. According to the guy in charge of the experiment (aka an actual scientist, not the guy who created MTV’s I Bet You Will), the students’ metabolism was able to adapt to the extra amount of food they were eating. They did feel more tired, but none of them experienced the mood swings and depression Spurlock claimed to have endured.

    So either Spurlock slightly exaggerated his results, or he had an amphetamine addiction he left on the cutting room floor.

    • E un film ca oricare altul. Doar nu e recomandat pentru fanii McDo. Dar chiar cred ca excesul din orice face rau, deci prin extrapolare si de fast food.
      Imi plac oamenii care au opinii, dar si care pot sa traiasca alaturi de oameni cu opinii divergente.

      Asa ca fii binevenit.

      • Total de acord cu tine apropo de exces. Dar filmul chiar e ca orice alt film, si pare sa fie „fake”. De aceea nu l-as recomanda, pentru ca distorsioneaza realitatea. Vroiam doar sa arat si o alta parte a povestii…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii