Publicat de: Mihai A. Pop | martie 12, 2019

Stau bolnav la pat

Stau boland in pat si casc ochii la un balon mov cu heliu lipit de tavan cu un fir de rafie ce-mi vine aproape pana spre mana. Si nu am energie sa-l trag. Ma mananca curiozitatea sa vad ce scrie pe el. Intr-un tarziu citesc: Transaction Advisory de la pwc.

Situatia asta pare ca o metafora dintr-un film bun.

E doar o metafora a vietii mele, de bolnav mai esti, dar de mov nu scapi, chiar daca vine din lumea corporatista.

In concluzie, m-am bucurat zilele trecute de gripa de sezon. Mi-a luat cam o saptamana sa-mi revin, atat de bine mi-a fost.

Sanatate,

m

Reclame
Publicat de: Mihai A. Pop | februarie 12, 2019

In era antropocenului

Cand de peste milioane de ani cineva cu inteligenta si mijloace ca ale noastre s-ar uita la urmele noastre, n-ar inregistra nici ramasitele piramidelor, nici fierul beton, nici gropile de gunoi, aproape nimic din ce producem noi azi cu gandul la eternitate.

Poate ar ramane cate un satelit geo stationar, ca urma selecta a inteligentei sociale acumulate, dar mai mult decat atat ar ramane urmele din straturile geologice. Un strat fin de plastice descompuse, cumulat cu carbon atmosferic, ar face stratul nostru geologic o curiozitate. Dar mai interesant ar fi ce n-ar mai fi fost sa fie, si anume dupa noi, o perioada de timp n-ar mai exista fauna pastrata din perioada anterioara, practic am reprezenta momentul unei mari extinctii.

Prin studiu atent, ar corela arderea hidrocarburilor in perioadele anterioare cu depunerea de plastice si carbon in stratul nostru geologic, si ar gasi o cauzalitate pentru extinctie – Arderea zacamintelor de hidrocarburi a dus la incarcarea atmosferei si la provocarea unei extinctii terminale rapide. Insa nimic despre inteligenta sau prostia care a dus la un asemenea dezastru.

Poate asa s-a intamplat si la ultimele extinctii, poate o specie inteligenta a dus la distrugerea mediului intr-o masura ce nu a putut deveni adaptabila pentru o serie mare de specii, doar ca nu suntem noi in stare sa gasim informatiile necesare. Poate exista o cicliciate si-n asta.

Probabil nu e asa, dar asta nu face decat sa ne faca mai responsabili de minimizarea si repararea impactului pe care antropizarea o are asupra mediului de pe pamant. Si poate inteligenta noastra ne poate purta spre alte locuri unde sa devoram resursele pentru un viitor mai bun al speciei.

m

Daca nu esti roman, si nu ai mari tangente cu Romania, dar cauti sa-ti formezi o opinie despre antreprenoriatul in Romania, ajungi la urmatoarea opinie informata, compilata din pelerinajele mele recente, de la oameni de afaceri cititi, dar care nu si-au dorit niciodata sa faca afaceri in Romania – sigur sunt generalizari, sunt exagerate, dar veti gasi chintesenta:

  • Afaceristii romani sunt fara principii etice, interesati doar de politica si apropriatul din proprietatea comuna, administrata de stat, sau oricum cu statut care poate fi modificat prin afectarea legii si controlul administrarii justitiei, la fel ca politicienii, dar in totala opozitie cu cetatenii perceputi ca foarte relativ etici, cu exceptia tiganilor.
  • Afaceristii romani sunt foarte slabi in a invata limbi straine, si nu au aproape niciodata afaceri in afara tarii, probabil pentru ca nu-s deloc afaceristi performanti, si cand vorbesc de extern, e doar un loc in care sa duca cashul, la fel ca politicienii, dar in totala opozitie cu cetatenii perceputi ca fiind buni vorbitori de engleza si interesati de lumea internationala.
  • Afaceristii romani sunt o clasa impreuna cu politicienii, de altfel daca ai afaceri vei face politica, daca faci politica vei face afaceri, si reprezinta o clasa separata de cetateni, neavand o implicare mare in societatea civila si cautand sa faca separatia intre clase mai semnificativa, asta iar in opozitie cu cetatenii.
  • Afaceristii romani sunt mari iubitori de superstitii, de religie fundamentalista, de ortodoxism, de totalitarism, de paternalism, probabil si de comunism.
  • Urmele internationale ale afaceristilor romani, sunt odrasle la scoli in afara, vacante zgomotoase in locatii de lux, si petele politicienilor din paginile ziarelor internationale.
  • Atat.

Stiu si eu o multitudine de afaceristi romani, si cu foarte mici exceptii nu se incadreaza mai sus. Dar cand aduc argumentul asta, nu am raspuns la intrebarea:

Dar de ce nu se implica acesti afaceristi normali la cap sa schimbe imaginea asta, fie in societatea civila, fie in politica locala, fie in educatie, fie politica internationala, tot ce vedem sunt mustati?

Asadar, pe cand va fi condusa si politica noastra de adevaratii liberal-umanisti?

Si stiu ca se implica, dar rezultatele se vad cu greu din interior, si sunt de nevazut de dinafara.

m

Publicat de: Mihai A. Pop | decembrie 22, 2018

Nu cred in maturitate

Ca orisicine am nenumarate interactiuni cu alti indivizi, si cu cat ajungi in zona de afaceri, cu atat mai mult varsta nu mai conteaza, cu totii suntem maturi. Dar, ca orice definitie, care n-are decat linii directoare, un om matur, inseamna lucruri diferite la oameni diferiti, unele dintre astea fiind exact opuse.

In ceea ce fac, ajung in moment in care oameni foarte cerebrali, foarte de succes, ajung in momente stresante, momente in care traiesc mai mult in capul lor, decat in realitate. Asa se face ca maturitatea de fapt, e doar aparenta, pentru ca si pentru mine ca matur, exista momente in care traiesc emotii curate, fara capaciatatea totala de a le controla.

Sunt in perioada vietii in care sunt modelul unor oameni mici, in devenirea lor de oameni mari, si doar in experienta asta traiesc frustrari de care nu sunt mandru ca om matur, si pe care as vrea sa pot sa le infranez intr-o masura mai mare, si care dau dovada ca de fapt nu sunt matur, ci doar ajuns la un anumit grad de maturitate. Si asa percep toata lumea matura din jurul meu.

In consecinta, raman cu impresia ca maturitatea e un rol, jucat des, o aparenta, o masca.

Ma gandeam la un mare film pe tema realitatii la oameni maturi, asa ca-l recomand – Persona, din 1966, de Bergman.

m

Publicat de: Mihai A. Pop | octombrie 3, 2018

Suflet si trofeu

Se pare ca si plantele, nu doar copacii, ba chiar salata, sau morcovul simt un echivalent de durere cand sunt afectati fizic. Ca atunci cand ii smulgem din pamant sau ii mancam. Adica la fel ca la animale. Cercetati!

Si daca animalele au suflet, adica nu doar capacitatea celor terestre aerobe de a respira, ci chiar esenta vietii, capacitatea de a transforma energie extra celulara in viata sentienta, atunci in acelasi fel au si plantele, probabil si bacteriile si arhea un fel de suflet.

Si uite asa am ucis motivul de a fi vegetarian pentru ca ranesti natura.

Dar nu aici vroiam sa merg, ci catre trofee. Un trofeu puternic masculin inca de pe vremea hunter-gatherer-ilor era expunerii unei bucate din vanat, ceea ce in ziua noastra a devenit conceptul de trofeu de vanatoare (expunerea de capete, coarne, blanuri, animale impaiate si vanatoarea/pescuitul ca atare). Totusi societatea dezavueaza activitatea, o priveste ca pe ceva antic, animalic neimblanzit, barbar, dar eminamente barbatesc.

Corect? Sigur exista exceptii, si exista si femei vanator/pescar, dar esenta?

Dar acum ca intelegem ca durerea e comuna animalelor si plantelor vii, cum privim un buchet de flori? Nu e ca rezultatul unei partide de vanatoare? Doar producem durere pentru simplul nostru simt estetic, ce nu ne este direct util in mentinerea vietii. Exact ca in cazul trofeelor de vanatoare. Stiu ca e moda in a oferi flori, cum era o moda acum ceva vreme in a oferi trofee de vanatoare. E o moda. Trece.

Dar la zoo, mergeti cu placere? Eu unul, ma duc doar de nevoie, si de fiecare data ma intristez. De fiecare data. Asa ca sigur si plantelor le place sa stea la noi in geam…

Secolul asta o sa mai vorbim mult despre drepturile omului, dar deja exista discutii adance despre drepturile animalelor. Va veni si ziua in care toate lucrurile de sub soare vor avea dreptul sa fie pe sub soare, chiar daca intr-o masura utilizate pentru existenta umana.

Doar gandeste-te ca fiecare floare moarta, e mai intai moarta, si apoi floare.

Priveste totul cu iubire, si vei face mai putine greseli.

m

Publicat de: Mihai A. Pop | decembrie 12, 2017

Parabola eugeniei viitorului

Daca un om al preistoriei, al antichitatii, al evului mediu sau al renasterii s-ar intalni cu tine te-ar considera zeu, esti dumnezeu.

Atat.

N-ai fi cu nimic natural de inteles, ai putea zbura, ai putea vorbi cu oameni la departare, ai putea face miracole cu o miscare de deget, de la a captura sufletul unui om in miscare (poza), pana la a stabili vremea de maine. Pentru el poti sa citesti, poti sa crezi lucruri nu pentru ca ti le-a dictat dumnezeu sau discipolii lui, ci pentru ca asa vrei tu, te poti vindeca de la calea sigura catre moarte, nu pierzi copii din fasa, consoarta ta iti e egal, nu muncesti pamantul, nu astepti ploaia, traiesti la ce temperatura doresti, te deplasezi unde nici cu mintea nu poti inchipui, poti contacta orice alt om sub soare si cate si mai cate. Si cate stii!, cate ai vazut!, cate poti povesti! Mult mai mult ca’n povesti.

Doar ca e adevarat. De ceva vreme cand ajungi la 40 de ani, nicidecum nu stai cu groapa sapata’n cimitir, ba chiar esti in deplinatatea fortelor, mult inainte de a-ti atinge potentialul maxim in viata.

Toti traiesc ani cu nemiluita. Toti sunt zei.

Si totusi tu nu esti cu nimic diferit in cadrul societatii fata de un oarecare in vremurile demult uitate.

Iar maine, maine vom trai si mai mult, vom fi si mai conectati, vom fi mai cyborgi, respectiv mai zei.

Punctul pe care vreau sa-l fac e ca diferenta pentru omul de rand intre cunostinte avansate si minune e zero. Asa cum ne uitam in copilarie la magicieni si credeam ca fac magie, sau cum ne uitam azi la cantareti prodigiosi si nu putem cuprinde cu mintea rezultatul, tot asa intreaga lume de azi, e o lume de deitate pentru un neaos.

Asta e introducerea.

Gandul care nu-mi da pace e: In viitorul apropiat, cei care vor achiziona abilitati de creare de viata, iar mai apoi de distrugere de viata, disponibile comercial la momentul respectiv, ii vor transforma pe cei fara mijloace de a le achizitiona in specie disparuta.

E o forma de eugenie, de la vaccinuri, la igiena, la sanatate, la selectie fatului genetic, la chirurgie estetica, la implanturi medicale, la implanturi tehnologice, la educatie compatibila om-masina, la o fuziune om-masina, pana cand diferenta intre cei ce au, si cei ce n-au, e diferenta intre doua specii. De aici aplicam Darwin.

Si inca n-am zis nimic despre rescrierea ADN-ului, mai intai pentru eliminarea bolilor, apoi pentru imbunatirea individului si a speciei.

mihai

Publicat de: Mihai A. Pop | august 3, 2017

Polul Eforie Nord

Am fost cinci zile si patru nopti la Eforie Nord, impreuna cu pustoaicele si Cristina, totul bine pana aici.

In acelasi timp am ajuns si in zona crepusculara… se facea ca eram iar in anii 90′, si se furasera trotuarele decente, iar totul era supraparcat, iar la orice magazin puteai sa-ti cumperi kitschuri din alte timpuri la preturi noi, iar singura alta tara din lume era China, care producea tot. Se facea ca nu exista mancare cu gust, doar chestii calorice care te faceau sa plutesti, iar cei care petrecusera prea mult timp aici, larga majoritate, era cel putin pufosita, daca nu chiar bine rotunda, sau chiar greu de ocolit.

La fel tot ochiul iti era umplut de obiecte straine de mediul inconjurator care scapau oamenilor din mana la tot pasul, si faceau ca cosurile de gunoi sa fie goale. La inceput am crezut ca mi se trage de la vedere, dar si auditiv nu se auzeau decat mici grobianisme ale familiei traditionale, scartaituri ale tiribombelor venite din timpului lui Dej si automobile ce parcursesera distanta aproximativa intre pamant si luna de vreo doua ori…

In rest lucrurile asezate ale societatii romanesti la tot pasul, dorinta de a forma coada si placerea de a o fura, mutilatia muzicala a soferilor de tir impartasita cat mai tare tuturor, cladirile decrepite si constructii noi in arhitectura indiana moderna neterminata, nealinierea recurenta a gurilor de canal la suprafata din jur, varietatea infinita a tacamurilor la orice locanta, si serviabilitatea nemasurata a oricarui serviciu. In rest totul bine, adica n-a plouat.

In ciuda tuturor acestora noi ne-am simtit excelent, vremea buna, apa la piscina si mare la o temperatura acceptabila, distractia intre noi, inghetata ambalata, norocul Cristinei cu hotelul si singura locanta cu mancare buna din statiune.

Totusi nu tin sa ma intorc in cursul vietii, poate pentru imprastierea cenusii merita, dar ma mai gandesc.

PS. N-am remarcat nimic aspirational in Eforie Nord, poate cu exceptia apei, plajei si cerului.

m

Publicat de: Mihai A. Pop | aprilie 3, 2017

Cultura gardurilor

Ma bate gandul sa ma inham la o casa pe pamant, si as vrea sa nu fie putin pamant, ci mai mult, cat sa insemne ca locuiesti intr-o casa, nu doar ca esti la bloc, dar de unul singur.

Dar am o problema cu gardurile. Nu suport gardul, ok, traiesc cu tufisuri… pardon tuia coafata in gard, dar nu cu un gard care poate desparti realmente pe cineva care vrea sa intre la tine in curte.

E cultural la noi sa traiesti intr-o puscarie.

Chiar ma gandeam daca stiu pe undeva case care n-au garduri, si singurele care mi-au venit in minte sunt in Paradisul Verde din Corbeanca. Acolo, dintre toate locurile din tara asta ai putea sa locuiesti mai liber, asta daca vrei casa, ca altfel blocuri cu gard sunt prea putine, si-ti poti alege destule locuri.

Cred ca intr-adevar suntem formati de cultura unui popor de hoti, de navalitori, de abuzatori de proprietate.

Iar apoi m-am gandit, cum ar fi sa-mi iau o casa intr-un rand de casa, si sa fiu eu singurul fara gard, oare cum ar fi?

Va urez vise neingradite,

Mihai

Publicat de: Mihai A. Pop | martie 21, 2017

Incompatibilitati culturale paradoxale

Pe undeva cred ca societatea curenta, si o analizez in principal pe cea din Romania, nutreste in acelasi timp arii paradoxale, si traieste cu spectrul unor deziluzii date de alegerea intre astfel de arii paradoxale.

Orice analiza la un nivel inalt nu-si are locul aici, prefer sa vorbim in exemple concrete.

Romania are o istorie lunga de inginerie, si are o educatie bazata pe intelegere stiintifica, respectiv se mandreste cu arhitecti, constructor, ingineri sau inventatori de talie internationala. Pe cealalta parte, fiecare edificiu construit pe baze stiintifice este sfintit la inaugurare. Acelasi lucru se intampa, mai nou, si la multe automobile. Avand in vedere dihotomia intre cele doua lumi, e destul de greu sa crezi ca inginerii cand se duc acasa au credinta totala in stiinta lor, pentru ca e clar nevoie si de divinitate.

Un alt paradox este cel dat de sport, iubitorii de sport arareori practica vreun sport, cu atat mai putin chiar sportul in cauza. Iubitorii de sport, iubesc rezultatele sportivilor, regulile sportului si mediul dat de manifestarea acestor doua categorii anteriorare. In marea lor majoritate, iubitorii de sport nu iubesc ca atare sportul, poate cel mult conditionat. Asadar iubitorii nostri de sport fumeaza mai mult decat ai lor.

Ca peste tot in lume, ne trimitem copii la scoala, ii sustinem material, dar mai ales emotional si cognitiv in a deveni mai intelepti si mai educati, iar asteptarile noastre de la ei e sa inteleaga lumea, sa foloseasca lumea in a se ajuta ei si societatea si sa se bucure de ea (sigur exista si alte asteptari). Pe de alta punem la punct un sistem organizat prin religie in care intelesul lumii se bazeaza pe prieteni imaginari, folosirea lumii si ajutarea societatii nu sunt din proprie initiativa, ci efecte ale sistemului, iar bucuria trebuie sa fie limitata (si altele). Ne asiguram asadar ca vom avea copii complexati, mai pierduti si mai nefericiti.

Schimbarea pe care ne-o aduce viteza, este cea de eficienta mai mare, de rezultate mai importante, de multumiri mai mari, practic de impliniri mai importante. In acelasi timp viteza transforma natura noastra din oameni in altceva. Exemplul clasic de sofer in traficul local, care se schimba odata aparat de un parbriz intr-un fel de lighioana in viteza. In final vom avea pseudo-oameni mai eficienti.

Avem dorinta si stiinta de a fi informat la zi despre grupurile de prieteni, despre bursa, despre lume, despre univers, prin varii stiinte, cunostiinte, ba chiar aplicatii direct pe smartphone, pentru a lua decizii informate. Pe de alta parte avem credinta sincera in horoscop, in puterea talismanului si un snop de alte superstitii, tot pentru a lua decizii informate, in conformitate cu alinierile astrale, pozitia umbrelei, culoarea pietrei si pozitia pisicii de-a lungul drumului. Asadar capacitatea mentala de a cuprinde cu mintea universul poate fi oprita fo’ doua ore intr-o zi de Marti.

Aceste exemple sunt extrase din societatea in care traim noi azi. E greu sa cred ca nu se vede, dar pentru ca altii trec cu vedere coexistenta unor paradoxuri, facem si noi la fel.

In cazurile de mai sus am ales doar ipostazele in care individul chiar poate prelua controlul.

Am gasit ca un film despre viata, controlul aparent asupra ei, si decizia constienta de a pierde controlul asupra, si in acelasi timp un film exceptional ar fi The big Lebowski, din 1998. Nu spun mai multe, decat ca e atat de bun, incat il voi revedea.

mihai

Publicat de: Mihai A. Pop | martie 16, 2017

Vreau sa fac ceva pentru comunitate

Am inceput articolul asta in in 2014.

Cat m-am schimbat!!!

Simteam atunci nevoie sa fac ceva pentru comunitate. Citez.

Poate ea fi redusa la asociatia de bloc, dar mai degraba ma refer la Bucuresti sau Romania.

As vrea sa mai fiu motivat sa ofer ceva acestor comunitati, pentru ca simt ca nu mai suntem motivati sa facem nimic gratuit.

Am si o explicatie, cum ca administratia locului, cea care ar trebui sa ne motiveze sa mai facem cate ceva, e ocupata cu diverse, cat despre intentiile bune ale comunitatii, ele sunt deja secate de discursul demagogic prelungit, taxarea perceputa ca excesiva pentru rezultatele obtinute, balbaielile administratiei care incep sa sune a muzica, si una peste alta de viata cotidiana perceputa ca apasatoare exact din interactiunea cu aparatul birocratic.

Asadar nu ma simt motivat. Nu am gasit un motivator destul de bun, si dupa participarile la vot, la revolte, la semnarile de petitii, cred ca nici nu ne apropiem de a avea unul.

Rational vorbind, stiu ca asa functioneaza societatea moderna, totusi as vrea din cand in cand sa fiu motivat (sau macar prostit eficient) si sa pot da mai mult comunitatii, pentru ca asta vreau, nu pentru ca sunt impozitat mai mult.

Un film simplu despre a face ceva pentru tine in comunitate este Do the right thing, din 1989. In cazul de fata subiectul principal, se orienteaza sa faca bine pentru el, in final transformand un pic in bine intreaga comunitate.

Chiar daca acum am mult mai putin timp liber, totusi el va aparea, si in educatie, cel mai important lucru este puterea exemplului, iar daca noi nu suntem implicati in societate, nici generatia urmatoare poate nu va fi.

Inchei citatutul. Frapanta pentru mine schimbarea.

Nici trei ani mai tarziu, sunt mai implicat, asta desi am mai putin timp, dar oamenii de langa mine ma sprijina, si cred ca e cazul si ei ca si mine in ceva timp, poate mai putin de 3 ani cat a durat la mine, vor dori o implicare mai mare.

Succes!

mihai

Older Posts »

Categorii