Publicat de: Mihai A. Pop | August 3, 2017

Polul Eforie Nord

Am fost cinci zile si patru nopti la Eforie Nord, impreuna cu pustoaicele si Cristina, totul bine pana aici.

In acelasi timp am ajuns si in zona crepusculara… se facea ca eram iar in anii 90′, si se furasera trotuarele decente, iar totul era supraparcat, iar la orice magazin puteai sa-ti cumperi kitschuri din alte timpuri la preturi noi, iar singura alta tara din lume era China, care producea tot. Se facea ca nu exista mancare cu gust, doar chestii calorice care te faceau sa plutesti, iar cei care petrecusera prea mult timp aici, larga majoritate, era cel putin pufosita, daca nu chiar bine rotunda, sau chiar greu de ocolit.

La fel tot ochiul iti era umplut de obiecte straine de mediul inconjurator care scapau oamenilor din mana la tot pasul, si faceau ca cosurile de gunoi sa fie goale. La inceput am crezut ca mi se trage de la vedere, dar si auditiv nu se auzeau decat mici grobianisme ale familiei traditionale, scartaituri ale tiribombelor venite din timpului lui Dej si automobile ce parcursesera distanta aproximativa intre pamant si luna de vreo doua ori…

In rest lucrurile asezate ale societatii romanesti la tot pasul, dorinta de a forma coada si placerea de a o fura, mutilatia muzicala a soferilor de tir impartasita cat mai tare tuturor, cladirile decrepite si constructii noi in arhitectura indiana moderna neterminata, nealinierea recurenta a gurilor de canal la suprafata din jur, varietatea infinita a tacamurilor la orice locanta, si serviabilitatea nemasurata a oricarui serviciu. In rest totul bine, adica n-a plouat.

In ciuda tuturor acestora noi ne-am simtit excelent, vremea buna, apa la piscina si mare la o temperatura acceptabila, distractia intre noi, inghetata ambalata, norocul Cristinei cu hotelul si singura locanta cu mancare buna din statiune.

Totusi nu tin sa ma intorc in cursul vietii, poate pentru imprastierea cenusii merita, dar ma mai gandesc.

PS. N-am remarcat nimic aspirational in Eforie Nord, poate cu exceptia apei, plajei si cerului.

m

Anunțuri
Publicat de: Mihai A. Pop | Aprilie 3, 2017

Cultura gardurilor

Ma bate gandul sa ma inham la o casa pe pamant, si as vrea sa nu fie putin pamant, ci mai mult, cat sa insemne ca locuiesti intr-o casa, nu doar ca esti la bloc, dar de unul singur.

Dar am o problema cu gardurile. Nu suport gardul, ok, traiesc cu tufisuri… pardon tuia coafata in gard, dar nu cu un gard care poate desparti realmente pe cineva care vrea sa intre la tine in curte.

E cultural la noi sa traiesti intr-o puscarie.

Chiar ma gandeam daca stiu pe undeva case care n-au garduri, si singurele care mi-au venit in minte sunt in Paradisul Verde din Corbeanca. Acolo, dintre toate locurile din tara asta ai putea sa locuiesti mai liber, asta daca vrei casa, ca altfel blocuri cu gard sunt prea putine, si-ti poti alege destule locuri.

Cred ca intr-adevar suntem formati de cultura unui popor de hoti, de navalitori, de abuzatori de proprietate.

Iar apoi m-am gandit, cum ar fi sa-mi iau o casa intr-un rand de casa, si sa fiu eu singurul fara gard, oare cum ar fi?

Va urez vise neingradite,

Mihai

Publicat de: Mihai A. Pop | Martie 21, 2017

Incompatibilitati culturale paradoxale

Pe undeva cred ca societatea curenta, si o analizez in principal pe cea din Romania, nutreste in acelasi timp arii paradoxale, si traieste cu spectrul unor deziluzii date de alegerea intre astfel de arii paradoxale.

Orice analiza la un nivel inalt nu-si are locul aici, prefer sa vorbim in exemple concrete.

Romania are o istorie lunga de inginerie, si are o educatie bazata pe intelegere stiintifica, respectiv se mandreste cu arhitecti, constructor, ingineri sau inventatori de talie internationala. Pe cealalta parte, fiecare edificiu construit pe baze stiintifice este sfintit la inaugurare. Acelasi lucru se intampa, mai nou, si la multe automobile. Avand in vedere dihotomia intre cele doua lumi, e destul de greu sa crezi ca inginerii cand se duc acasa au credinta totala in stiinta lor, pentru ca e clar nevoie si de divinitate.

Un alt paradox este cel dat de sport, iubitorii de sport arareori practica vreun sport, cu atat mai putin chiar sportul in cauza. Iubitorii de sport, iubesc rezultatele sportivilor, regulile sportului si mediul dat de manifestarea acestor doua categorii anteriorare. In marea lor majoritate, iubitorii de sport nu iubesc ca atare sportul, poate cel mult conditionat. Asadar iubitorii nostri de sport fumeaza mai mult decat ai lor.

Ca peste tot in lume, ne trimitem copii la scoala, ii sustinem material, dar mai ales emotional si cognitiv in a deveni mai intelepti si mai educati, iar asteptarile noastre de la ei e sa inteleaga lumea, sa foloseasca lumea in a se ajuta ei si societatea si sa se bucure de ea (sigur exista si alte asteptari). Pe de alta punem la punct un sistem organizat prin religie in care intelesul lumii se bazeaza pe prieteni imaginari, folosirea lumii si ajutarea societatii nu sunt din proprie initiativa, ci efecte ale sistemului, iar bucuria trebuie sa fie limitata (si altele). Ne asiguram asadar ca vom avea copii complexati, mai pierduti si mai nefericiti.

Schimbarea pe care ne-o aduce viteza, este cea de eficienta mai mare, de rezultate mai importante, de multumiri mai mari, practic de impliniri mai importante. In acelasi timp viteza transforma natura noastra din oameni in altceva. Exemplul clasic de sofer in traficul local, care se schimba odata aparat de un parbriz intr-un fel de lighioana in viteza. In final vom avea pseudo-oameni mai eficienti.

Avem dorinta si stiinta de a fi informat la zi despre grupurile de prieteni, despre bursa, despre lume, despre univers, prin varii stiinte, cunostiinte, ba chiar aplicatii direct pe smartphone, pentru a lua decizii informate. Pe de alta parte avem credinta sincera in horoscop, in puterea talismanului si un snop de alte superstitii, tot pentru a lua decizii informate, in conformitate cu alinierile astrale, pozitia umbrelei, culoarea pietrei si pozitia pisicii de-a lungul drumului. Asadar capacitatea mentala de a cuprinde cu mintea universul poate fi oprita fo’ doua ore intr-o zi de Marti.

Aceste exemple sunt extrase din societatea in care traim noi azi. E greu sa cred ca nu se vede, dar pentru ca altii trec cu vedere coexistenta unor paradoxuri, facem si noi la fel.

In cazurile de mai sus am ales doar ipostazele in care individul chiar poate prelua controlul.

Am gasit ca un film despre viata, controlul aparent asupra ei, si decizia constienta de a pierde controlul asupra, si in acelasi timp un film exceptional ar fi The big Lebowski, din 1998. Nu spun mai multe, decat ca e atat de bun, incat il voi revedea.

mihai

Publicat de: Mihai A. Pop | Martie 16, 2017

Vreau sa fac ceva pentru comunitate

Am inceput articolul asta in in 2014.

Cat m-am schimbat!!!

Simteam atunci nevoie sa fac ceva pentru comunitate. Citez.

Poate ea fi redusa la asociatia de bloc, dar mai degraba ma refer la Bucuresti sau Romania.

As vrea sa mai fiu motivat sa ofer ceva acestor comunitati, pentru ca simt ca nu mai suntem motivati sa facem nimic gratuit.

Am si o explicatie, cum ca administratia locului, cea care ar trebui sa ne motiveze sa mai facem cate ceva, e ocupata cu diverse, cat despre intentiile bune ale comunitatii, ele sunt deja secate de discursul demagogic prelungit, taxarea perceputa ca excesiva pentru rezultatele obtinute, balbaielile administratiei care incep sa sune a muzica, si una peste alta de viata cotidiana perceputa ca apasatoare exact din interactiunea cu aparatul birocratic.

Asadar nu ma simt motivat. Nu am gasit un motivator destul de bun, si dupa participarile la vot, la revolte, la semnarile de petitii, cred ca nici nu ne apropiem de a avea unul.

Rational vorbind, stiu ca asa functioneaza societatea moderna, totusi as vrea din cand in cand sa fiu motivat (sau macar prostit eficient) si sa pot da mai mult comunitatii, pentru ca asta vreau, nu pentru ca sunt impozitat mai mult.

Un film simplu despre a face ceva pentru tine in comunitate este Do the right thing, din 1989. In cazul de fata subiectul principal, se orienteaza sa faca bine pentru el, in final transformand un pic in bine intreaga comunitate.

Chiar daca acum am mult mai putin timp liber, totusi el va aparea, si in educatie, cel mai important lucru este puterea exemplului, iar daca noi nu suntem implicati in societate, nici generatia urmatoare poate nu va fi.

Inchei citatutul. Frapanta pentru mine schimbarea.

Nici trei ani mai tarziu, sunt mai implicat, asta desi am mai putin timp, dar oamenii de langa mine ma sprijina, si cred ca e cazul si ei ca si mine in ceva timp, poate mai putin de 3 ani cat a durat la mine, vor dori o implicare mai mare.

Succes!

mihai

Publicat de: Mihai A. Pop | Februarie 9, 2017

Priveghiul unui sistem de valori

Romania nu e a parnaiasilor, nu e a hotilor, si nici a impotentilor, Romania e a copiilor nostri, si a copiilor copiilor nostri, si poate si a alor tai.

Uita-te in jur caci aici ne vom lupta pana la capatul istoriei sa va ducem fie la puscarie, fie la cimitir, si chiar daca poate parea greu, sute generatii de foarte greu ne-au adus aici, si n-am dat inca de usor.

Ne vom revedea in fiecare cosmar, cu fiecare fraza lunga cu sens, la fiecare audiere, cu fiecare intrebare, la fiecare colt, la fiecare pas, la fiecare claxon, cu fiecare gluma la care esti singurul care nu poate rade, pentru ca va gasim abominatii ale istoriei, un cancer ce trebuie exterminat, un mort ce trebuie ingropat, doar ca evolutia sa continue.

Va toleram in puscarii, penitenciare, si spitale de stat, dar va asteptam acolo ca pe niste trofee, nicidecum ca pe niste semeni, si stiu ca intelegeti asta, chiar daca nu stiti mai nimic despre dinozauri.

Si la orice vis fericit pe care-l vedeti implinit, alaturi de prieteni, alaturi de familie, trageti-va o palma ca sa va treziti, ca vom fi acolo sa va reamintim ce ne-ati facut sa facem. Si asta nu ne-o putem ierta.

Ne-ati facut sa ne bucuram cand faceti ani de temnita, cand va stingeti, cand karma vi se-ntoarce. Si asta ne stirbeste, ne intuneca, dar fie plecam, fie va dovedim.

Nu te privesc cu mila, cum ca ai fi mai prost, nici macar cu scarba, pentru jivina care ai devenit, ci cu ura, cu care daca ai lua foc in cladirea guvernului, n-as veni din piata victoriei se mictionez pe tine.

Se semneaza al vostru, de sute de generatii, obidit si schimonosit, iobag, serb si taran, invatat si invatacel, dar azi om din capul locului. Un roman viu. Cu siguranta nu ultimul.

mihai

#rezistam

Publicat de: Mihai A. Pop | Februarie 5, 2017

O moralitate romaneasca

E greu aceste zile sa nu iti ramana ceva memorabil, traim din nou, ca indivizi, ca trib, ca oameni de o limba, de o cultura, ca natie, un eveniment de insanatosire. Atat despre ce se intampla, in politica noastra, in piata, pentru restul vor veni faptele, si cele cateva randuri pe care istoria le va aduna despre evenimente.

Va vorbesc despre momentele acestea cand s-a creat aceasta emulatie in care noi, e un noi larg, larga cat o tara. Cand oameni care sunt simpli, de la hipsteri, la golani, la corporatisti, la bugetari, la studenti, la vagabonzi, la institutionabili, la oameni trecuti prin viata, poate si printr-o revolutie, la taximetristi, isi freaca coatele, steagurile si vuvuzelele, cu exponenti economici – fie antreprenori, fie sefi de corporatii, fie de prin inaltul aparat administrativ, sau exponenti sociali – filozofi, scriitori, jurnalisti, politicieni fara carnetul afisat.
Asa s-a creat un set de oameni egali prin ceea ce cred despre etica, despre morala, despre rusine, si care si-au descoperit puteri nebanuite de 27 de ani.

Asa m-am intalnit eu cu un batran barbos, mic si cocosat, ce tragea avid din tigarete, singur in mijlocul mitingului, probabil cu greu vazand pe sub subratul celor din jur. Era dirigu’. Am o lista cu cei care si-au adanca amprenta asupra devenirii mele, si domnul Sandoiu e intre elefantii de pe lista. Mi-a luat sa-i diger informatiile din liceu pana acum 2 ani, abia de atunci pot spune ca am terminat liceul. E probabil unul dintre cei mai mari ganditori fara vanitate pe care cred ca-i poti intalni in Romania.

Dirigu’ are un fiu de varsta mea, are o sotie cu probleme de locomotie, are de aparat reputatia celui mai important liceu din tara, e beneficiarul fragil al unui aparat de stat,  si totusi s-a expus, a facut asta pentru substanta din care e el facut a devenit mai importanta decat pozitia in care a ajuns.

Era singur acolo in marea de oameni, dar noi eram impreuna. S-a creat un spirit de progres curat, imposibil de oprit.

Suntem eliberati sa fim iar toti liberi, liberi de interesul momentan, in ideea progresului pe termen lung.

Urmeaza o Primavara est europeana!

mihai

Publicat de: Mihai A. Pop | Decembrie 31, 2016

10 pentru 2016

  1. Am primit-o pe Ana Sonia pe lume, a doua noastra fetita
  2. Am implinit 16 de cand impart lumea cu Cristina, 3 ani de cand o impart cu Maria Eva si aproape 9 luni de cand o impart si cu Ana Sonia.
  3. Am inotat din nou (a cata oara ?) in Marea Neagra la Vama Veche si mi-am umplut mintea cu meduze argintii aprinse in noapte
  4. Am fost intr-o aventura de iarna cu Maria prin turlele unor biserici sasesti fortificate
  5. Am fost in Petra si in Ierusalim, si prin alte parti de Israel si Iordania
  6. Am citit cat am putut (nu e loc de prea mult citit, dar fac ce pot), notabil – Why Nations Fail, Business Adventures, Why beautiful people have more daughters, Capital in 21st century, Intelligent investor
  7. Am lucrat la proiecte in Romania, Serbia, Slovenia, Ungaria, Bulgaria si Cipru – si ca urmare am calatorit mult regional
  8. Am inchis destule tranzactii incat sa fiu fericit, dar am si pierdut destule tranzactii incat sa pot spune ca invat, si ca mi-am luat doza de modestie
  9. Ne-am adunat langa oameni frumosi, am fost la cate petreceri am putut merge, si am intalnit cat de multi oameni am putut
  10. Am decis sa ne implicam mai mult in societate, mai ales pe partea de societate civila

Pentru anul 2017, imi doresc sa fie un an la fel de plin si va doresc un an asa cum vi-l doriti!

PS. Pentru Cristina in particular, ii doresc reprize de somn mai lungi!

Publicat de: Mihai A. Pop | Decembrie 21, 2016

Recrutarile genetice in companii

Lucrez cu doua firme de avocatura. [Lucrez cu mult mai multe, dar n-are a face pentru povestea asta.]

Ambele sunt in aceeasi cladire, dar spatiul, mediul, organizatia arata total diferit, si am sa incep diferentele.

Avocatii A Vs Avocatii B

A: are o receptie la vedere, cu un spatiu dispus utilitar, B: are o receptie un pic ascunsa, dar minimalist, fara clutter;

A: are receptionere, doar femei, in zona de 35-45 de ani, cu casca la ureche, imbracate casual; B are receptionere tinere, in zona 20-25 ani, modele, imbracate formal;

A: are un spatiu cu multe sali de conferinte echipate pentru utilitate, cu o usa cu un mic geam ca sa poti vedea daca e ocupat sau nu, fara sa fie prea utilate super modern, cu o garderoba separata la receptie; B: are un spatiu modern, cu sali acvarii, echipate modern, ex. masa de snacks cu frigider pentru lichide, fara garderoba, dar are o librarie pe tablete intr-un spatiu cu fructe;

A: are parteneri si barbati si femei, desi poate sunt mai mult femei, caractere cu cunostiinte, dar fara sa caute sa se impuna; B: are parteri cu predilectie barbati, caractere puternice, unii dintre ei adevarate personalitati in comunitate;

A: are associates avocati de toate varstele, alesi pentru cunostiintele pe care le aveau inainte de data angajarii; B: are associates avocati cu predilectie tineri, foarte buni la scoala, si foarte automotivati, alesi pentru caracterul puternic, dorinta de afirmare (si-mi imaginez si pentru cum arata, dar aici experienta mea e limitata la cei pe care i-am vazut);

A: e un birou al unei multinationale in avocatura; B: e un fost birou asociat unei multinationale, azi lucreaza cu mai multe birouri internationale, dar nu poarta o franchiza;

Plecand de la o discutie ca baietii cu privire la receptioniste, fac aici o paranteza din cauza altui birou de avocatura, unde un partener, le numea – first impression managers, si care le alegea in primul rand sa fie foarte frumoase, inchid paranteza, am realizat ca exista doua tipologii de organizatii care tin de replicarea noastra genetica, si care pleaca de la modul in care se recruteaza.

B este o organizatie relativ masculina, care cauta sa atraga gene superioare, dar care le alege masculin, in primul rand dupa cum arata, dupa un caracter de luptator, care-si pregateste intern oamenii, care cauta independenta si recunoastere. Pe de alta parte, A este o organizatie relativ feminina, care cauta la fel sa atraga gene superioare, dar le alege feminin, in primul rand dupa track record, cauta un caracter amiabil, cauta afilierea si recunoasterea ca entitate.

Ajungand acum la rezultate, desi blended hourly rates au fost negociate pentru a fi similare, initial A era mai scump decat B (afilierea internationala comanda un exposed liability mai mare, fapt de inteles). Rezultatele obtinute de la A, sunt pragmatice, in cursul asteptat, usor monitorizabile, fara prea multa ingeniozitate, dar la un nivel foarte inalt, pentru B rezultatele au fost si foarte bune, realmente ingenioase, dar si foarte slabe, nemonitorizate, cateodata depasite ca termen si per total la un nivel mai jos decat A.

In concluzie am sa spun ca ambele tipuri de organizatii se vor perpetua, ambele isi au loc in business, si chiar daca in organizatii se va cauta un amestec de A si B, totusi ele sunt de intalnit destul de des separat.

Ca sa folosim niste termeni B: are o strategie de survival of the fittest individually si A: o strategie de survival of the fittest socially.

Cazurile sunt perfect reale, si chiar daca e o imagine subiectiva, e o imagine subiectiva a mai multor oameni de langa mine, barbati si femei.

Observatii placute!

Publicat de: Mihai A. Pop | Decembrie 12, 2016

Ironic

E greu de vorbit despre ironie. Cam tot ce se da exemplu pentru ironie este o gluma momentana, care n-a avut niciodata sansa unei eternitati, pe cand ironia este si modul in care viata e impredictibila, doar ca trebuie masurata din exterior de un tert, iar asta e etern. Asta sunt eu masuratorul de ironie, si sunt un simplu tert, pentru povestea ce urmeaza.

Povestea asta se cere spusa, chiar daca nu prea vad invatamintele ce pot fi trase de pe margine, si doar pentru ca poate capata esenta unui film, insa un film eminamente romanesc.

Totul incepe cu un tanar, sa fie tot avut spre 25 de ani de trait in Romania, cand s-a saturat de atata FSN si FDSR si PDSR si alti PCR-isti, nu-i stim mai bine trecutul, si care prin 2003 se decide intr-un final sa-si castige existenta in afara tarii. Oportunitatea care ne intereseaza vine prin 2005 cand deja servea ca echipaj pe vapor, iar vaporul odata ajuns in US, l-a lasat pe personajul nostru in America!, ramas ilegal, cautandu-si un loc de mai bine.

Avea sa-si gaseasca o romanca, de data asta una ce era legitima acolo, si cu care a trait mult si bine, chiar traind impreuna in ilegalitate, pentru ca mai tarziu sa aiba un baiat impreuna.

Dar legea in US, nu e legea din Romania, e lege! Si in urma cu mai putin de un an, leguitorii au decis deportarea lui pe motive evidente, de intrare in tara ilegal, si nerespectarea legii, chiar acea lege care e vazuta indiferent de individ in US, deci fie buna, fie rea, aplicata cu strictete.

Casatorit, tata a unui copil de 3 ani, deportat din US in Romania, fara sa aibe prea multe economii, el incepe sa gandeasca care sunt solutiile, si din nou dinspre Romania, nu apar solutii, nu poate sa-si construiasca familia aici, nu poate sa asigure educatia copilului aici, nu are incredere in serviciile medicale aici. Practic locul lui nu e aici, desi aici e legal, locul lui e acolo, cu familia lui, chiar daca asta poate insemna inca 11 ani de ilegalitate.

Venit in tara, isi traieste revenirea cu petreceri, se bucura de toate prieteniile prafuite. Odata terminate petrecerile, se pregateste sa-si implineasca soarta, si se arunca in aventura unei emigrari ilegale in US. Cu bani de la sotie, si nu putini, s-a imbarcat din Germania pentru Mexic, unde, odata ajuns, a contactat diverse retele de traficanti, si-a asteptat formarea unui grup, destul cat sa merite pentru o calauza transportul, si s-a pregatit mental pentru traversarea granitei. Timpul de asteptare lung, banii care s-au terminat de mai multe ori, frica de ilegalitati, toate l-au macinat, dar familia din US l-au atras pana la urma sa-si execute planul.

Detaliile traversarii nu ne sunt disponibile, conditiile probabil insa au fost grele, stresul probabil a ajuns la cote incredibile, privarea de somn si alte conditii neprielnice sigur au fost acolo, insa stim ca a trecut granita intreg si a ajuns in Texas.

Aici il astepta sotia, aflata la o recuperare secreta, semnalizat de el pentru punctul de intalnire. Si totusi. La intalnire el n-a aparut, ceva timp mai tarziu fiind gasit decedat din cauza unui atac cerebral.

Ironic.

De cateva saptamani corpul lui se afla intr-o morga in Texas, intr-o situatie legala foarte complicata, la care se adauga un cost de repatriere care e absolut impresionant.

PS. Povestea e adevarata. Total adevarata, din pacate.

Publicat de: Mihai A. Pop | Noiembrie 30, 2016

Tot traim vremuri interesante

Inca de cand urmaream cu interes cum Lehman Brothers se spulbera pe bursa americana, inca de atunci am ramas cu acest motto al timpurilor „Traim vremuri interesante”. Si intr-adevar traim.

Va spun inainte ce va spun si mai incolo. Iesiti la vot si votati orice nu miroase a PCR.

Trecand prin istoria recenta, e greu cum sa nu ramai socat la directiile pe care societatile democratice, cu piete economice si institutii politice inclusive le-au facut recent – Brexit si Trump sunt notele socante, dar sunt multe alegeri mici pe langa. Sigur, avem si alte societati cu institutii politice extractive unde notele teribile sunt si ele grele, tot din meniul recent citez: Putin, Orban, Dodon, Modi, Duterte sau Radev, dar si situatia din Uzbekistan, Columbia sau Venezuela.

Si totusi exista lumina, asta pentru ca acolo unde participarea populara nu este estompata, va fi gasita directia potrivita, doar ca din timpul creativ al generatiei Millennial o parte e deja pierdut de deciziile curente, si vorbesc de cateva decenii ce pot fi irosite.

Semnele bune pe care le vad recent in Coreea de Sud, prin demiterea presedintelui, sau numirea prin intermediul parlamentului a regelui Thailandei, arata ca intr-adevar in Asia democratia incepe sa intre in sange.

Revenind la regiunea noastra, in putine cuvinte beneficiem de un context regional ce da Romaniei, in legatura cu alegerile politice si economice facute, o pozitie foarte buna. Suntem una dintre putinele tari la est de Irlanda sau Islanda, care in ultimii 10 ani au progresat major in imbunatatirea statului pentru viitorul societatii, institutii mai inclusive, pentru creativitate, mai putina coruptie, mai putine clici, mai putin control „de sus”, mai mult „se poate”, mai multe solutii care functioneaza, mai multa perpectiva pe termen lung.

Sunt multe de zis, pentru ca stacheta la noi se furase la Cornu, si eram la un nivel african, dar totusi nu e putin lucru sa iesi tufisurile istoriei si sa te remarci ca nefiind chiar tampitul, maleficul sau hotul clasei. Si regiunea noastra include destule exemple ca Rusia, Turcia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Grecia, toate societati care aparent puteau mai mult, si totusi mai recent sau nu, au calcat rau pe becul istoriei.

Ramane de vazut cum va lupta Romania cu PSD-ul, PMP-ul, ALDE-ul, e un test.

Eu cred sincer ca trebuie mers la vot, si trebuie investit in penitenciare pentru viitorul lor. Ca acum chiar avem de unde alege.

In rest numai de bine, ca sa ajungem sa Traim bine vremurile interesante!

power to share

mihai

PS Recomand cu caldura cartea Why nations fail de Daron Acemoglu, cititi si comentam dupa.

Older Posts »

Categorii