Inainte de computere, si telecomunicatii, de industrie, de navigatie, de scris, de arc, de calarie, de roata, de agricultura, de foc si silex, inainte de toate lucrurile pe care specia de la varful lantului trofic le-a facut sa devina omnipotenta.

Calculam ca a fost un moment in care o specie de la mijlocul lantului trofic – o primata grea, partial coborata din copaci, mai ales bipeda, relativ sociala in cadrul tribului, a facut o serie de schimbari care au propulsat-o din Africa subsahariana in spatiu.

Nu pot sa spun decat ca sunt un student al antropologiei, si nici unul tanar, nici dedicat, nici inzestrat, nici luminat, insa am un gand ce nu-mi da pace. Si anume ca ominizii incipienti, au fost schimbati de dorinta de carne.

Dintre primate, o mai putem vedea la cimpanzei, dar foarte rar si atunci doar sub forma de canibalism intre capturile la luptele intre triburi, si nu in interiorul triburilor, ca o forma de canibalism ce nu tine cont de sex sau varsta.

Daca ar fi sa dezvolt acest gand, as putea spune ca spiritul razbunarii crunte pe cei mai putin inzestrati din perferia speciei, in cea mai bruta forma, atunci cand nu sunt iertati nici copiii, nici femeile si nici batranii, este cel care a netezit drumul unei primate sociale, fricoase, nesigure, sa isi schimbe alimentatia, sa cucereasca orice spatiu terestru pe care ar putea fi stapan un verisor, si sa-l transforme antropic, sa elimine sau sa supuna si sa exploateze toate formele de viata in functie de necesitatile momentane, sa exploateze resursele energetice si minerale, pana la schimbarea climei, dar si exploatarea economica a celorlalti membrii ai speciei, elemente ce constituie astazi miezul cultural al umanitatii.

Si asta doar din razbunarea pe tribul apropiat.

Ce suntem de fapt noi?

m

S-a scurs deja mai bine de un an de cand am calatorit pe undeva, si aproape trei de cand am calatorit in Indonezia, si chiar daca amintirile nu mai sunt atat de proaspete, va asigur ca sunt foarte vii.

Indonezia, dupa cum spune si numele de sorginte greceasca, e o tara cu origini tinere. In fapt un continent cu mii de insule, sute de natii si populatii, zeci de state foste rivale, cu sute de foste capitale, sute de limbi, intins pe doua continente (dupa impartirea moderna). Indonezia include o natura diversa, de la gropi oceanice, si placi tectonice noi, pana la insule din corali, peisaje paradisiace, sute de vulcani, intinderi imense inca neantropizate, de la mii de insule nelocuite, pana la Java, insula cea mai locuita din lume, si Jakarta, a doilea megalopolis de pe mapamond.

Asadar Indonezia, e mult mai mult decat putem invata intr-o lectie de geografie de clasa a cincea, desi si productia economica e importanta, avand in vedere ca tara are circa 300 de milioane de locuitori.

Pentru turisti, in ziua de azi, Indonezia se descopera in cateva straturi, fiecare mult mai adanc decat cel anterior, dar relativ usor de atins daca se doreste asta, dupa cum le-am perceput eu:

1. Plajele din Bali, in regim hotelier cu una-doua calatorii la obiective turistice din interiorul insulei
2. 1. si Bali in totalitate, cu cele patru regate recente, capitalele lor, plajele pustii, muntele semet Agung, orezariile infinite, si condusul la viteze medii de 35km/h
3. 2. si Lombok – pentru drumetiile montane, plajele tropicale, maimutele si in general natura si insulele Gili – pentru paradisul subacvatic si viata boema, sau Flores sau Komoda (noi n-am fost in astea, dar inteleg ca tot mixul de natura si plaje e atractia)
4. 3 si Java – pentru cultura din Yogyakarta si Jakarta, si alte cateva orase ca Semarang, Surabaya sau Bandung si randurile de munti si vulcani ce taie insula pe alocuri
5. 4. si una dintre insulele mari – Sumatra, Borneo/Kalimantan, Papua, Sulawesi sau Maluku, pentru natura variata si culturile foarte diverse,
6. 5. si niste paradisuri tropicale, ce in mod neasteptat sunt chiar foarte dese in Indonezia,

Avand in vedere cele de mai sus, o vacanta care sa faca dreptate Indoneziei, ar dura probabil in jurul a 2-3 ani. Totusi poti atinge fiecare strat intr-o masura, si norocul nostru ca am si reusit realmente sa ne bucuram de asta, insa ne-am si intoarce oricand sa mai continuam aventura. Asta intr-o lume fara Covid, pentru ca sistemul de sanatate in Indonezia se bazeaza pe oameni sanatosi, nu pe medici.

Am decis sa nu va fac rau cu niste poze, mai ales ca acum work from home este norma. Doar ca e frumos acolo, mult frumos.

In speranta ca se va relansa calatoritul international – Drum bun! Pana atunci, spor la munca!

mihai

Pentru toata lumea anul 2020 a reprezentat un an plin de evenimente, majoritatea percepute ca negative, fie crescand riscul actiunilor, fie limitand libertati, fie aducand noi responsabilitati la nivelul individului.

Totusi ca orice an, trebuie sa existe si ceva bun, si incercand sa pun lista lucrurilor pozitive pe hartie pentru mine am ajuns la lista de mai jos:

1. Am implinit 20 de ani impreuna cu Cristina, cu care impart deja mai bine de jumatate din viata mea
2. Dupa 5 ani la APS, m-am mutat din Februarie la Balbec, un manager de fond de investitii american, pentru care acopar regiunea Central si Sud-Est Europeana, insa din cauza Covid-ului calatoria saptamanala in regiune pe tranzactii a fost suspendata din Martie pe termen nedifinit
3. M-am mutat la birou-acasa impreuna cu Balbec, asta pre-Covid, si am ramas asa si chiar functioneaza, spun eu, cu o productivitate egala
4. Cu Maria si Ana am inceput scoala si gradinita online, dar si alte optionale, si ne descurcam mai bine decat ne asteptam, insa incercam sa le oferim si destula socializare offline
5. Prin comasare, acestea ultime puncte au dat muuuult mai mult timp acasa impreuna, fapt foarte placut, desi cunoastem si dificultati
6. Am reusit sa avem o vacanta, de data asta in Grecia, pentru ca era in perioada cu Covid, insa si aici, am reusit sa mergem pe cateva insule cu totii, si fiind reativ mai gol, a fost o experienta foarte placuta
7. Am reusit sa ma vad digital regulat si cu colegii din APS, si cu cei din EY, pana si cu cei din facultate si din liceu, asta pe langa prietenii cu care n-am pierdut total legatura nici macar fizic
8. Am marcat un nou obicei, si anume de a alerga cam o data pe saptamana (probabil de cel putin 50 de ori anul asta), de cele mai multe ori cate 10km, ceea ce pentru cineva care n-a facut o ora de sport inca din scoala generala, din cauza astmului, consider ca echivaleaza cu o calatorie in spatiu
9. Dar si un alt obicei, de a manca mult mai putina carne, undeva la una-doua zile la doua saptamani, asta insotita de o dieta in care iau doar doua mese pe zi
10. Anul asta mi-am atins si tinta de citit si cred ca am vazut si mai multe filme decat de obicei, desi poate mai multe decat de obicei din cele adresate celor sub 10 ani, prietenii stiu de ce

In concluzie, cred ca a fost si un an bun, in care am folosit situatia sa ne bucuram mai mult de noi, si de ceea ce avem deja impreuna, dar si sa fim mai pregatiti de anul viitor, care se arata a fi tot interesant.

Numai de bine,

m

E clar ca romanii cred in magie.

In Romania, trasul curentului e o boala, iar blestemul o solutie, deochiul este real. Treaba sigura ca la showurile de spiritism e aglomeratie mare. Asta ca sa nu zic despre serialele TV foarte gustate. Insa nu despre asta vreau sa va scriu.

In perioada asta tema e legata de politica si de cum gandeste votantul despre ce putere are si ce are de facut.

Asadar, din magiile cele mai comune.

• [Hotul are destul] Daca votezi cu aceeasi hoti, astia n-o sa mai fure ca s-au ajuns…
• [Votul cumparat] Daca cineva-ti da o punga cu d’ale gurii, e sigur ca-ti vrea binele cand iti cere votul
• [Ma pis pe el de vot] Daca nu votezi, tot raul dispare
• [Prostul consecvent] Daca ce-ai votat data trecuta inca n-au livrat, e doar pentru ca n-au avut destul timp, asa ca mai merita un vot
• [In Romania toti sunt hoti] Nu votez pentru ca toti au furat, sau vor fura, chiar daca stim ca doar unii fura. – Comentariu, ceva adevar e aici, ca desi proportia talharilor intr-o societate e de pana la 1%, in parlament e de peste 50%, si cu cat ii votam doar pe talhari, si ne pleaca copii si prietenii din tara ca sa nu mai fie furati, cu atat mai multa greutate poarta talharii – asta pentru ca talharii nu prea pot pleca
• [Rusia e prietenul nostru] Rusia e o mare putere, are dreptate in ce face – Comentariu, asta desi nu stim nicio persoana care sa emigreze in Rusia, si chiar nimeni din familia noastra care si-ar dori asta, si asta din 5 milioane de romani peste hotare, ca sa nu vorbim si de rusii care fug de acolo
• [Votul curata totul] Daca votezi se schimba tot! – Comentariu, din pacate daca e ceva de dat foc intr-adevar se face repede, insa de construit dureaza mai mult, important sa vezi progres si transparenta in a arata progresul, asa ca monitorizarea conteaza si apoi implicarea personala – Fa ceva!
• [Eu oricum plec] Daca tot pleci, ce rost are sa mai faci viata mai buna celor care raman?

Si cu asta, basta!

Votati cu capul, pentru copii, prietenii si familia voastra.

Si a venit timpul sa scapam de comunisti si alti mafioti,

m

Cred ca e unul dintre indemnele pe care le pot da in viata, in cel mai sincer mod.

Iubeste unu’ care nu prea stie despre realitatea grea si apasatoare, unu’ care nu reuseste sa tina pasul cu schimbarile lumii, unu’ care nu citeste ziarul si care e ignorant din cale afara si stie asta, unu’ care ar prefera sa-si traiasca viata decat sa o traiasca pe a altora, si isi traieste viata stramb, fara sa stie de regulile societatii, unu’ care mananca ce-i place pentru ca e foame, si nu stie de valori nutritive, aminoacizi si gluten, unu’ care bea alcool si se ia de cap, si nu se da dansator, gigollo sau dulap, unu’ care nu stie sa zica prea multe despre sentimentele lui, pentru ca n-are vocabular pentru asta, si care prefera sa se exprime strangand in brate, iubeste un prost!

Cauta-l acolo unde sta el benign si amorf, unde se bucura de trecerea oamenilor si a masinilor, de raza de soare, lenes din cale afara, stand degeaba, si incetinind trecerea timpului. Atrage-l prin cuvinte putine, ca nu stie sa vorbeasca, nu-l brusca ca se va bloca, si va fugi si se va inchide in camera lui plina de postere si va cauta pe internet raspunsuri la textele de agatat. Vei reusi sa-l prinzi poate cu o atingere, poate cu o ocheada, dar nicidecum prin cunostiintele tale culturale, autorii cititi, poate cu niste fraze cheesy dintr-un film cliseistic, poate cu un karaoke improptu, o alergatura noaptea sau prin natura.

Vei sti ca e el cand nu stie de bani, peste cei din buzunar, nu stie de planuri de viitor, peste seara asta, nu stie de viata peste urmatoarea masa, dar are mainile calde si ochii privitori in soare, peste poate sa inteleaga ca sanatatea e ceva de avut grija, mai degraba fiind ceva dat de care se bucura.

Si cand, peste timp, la insistente importante, va cadea in plasa-ti si te va cere, intr-un mod stangaci, vei juca hard to get, insa ii vei accepta oferta copilaroasa.

Si anii vor trece, si la capatul vietii vei realiza ca prostul nu a facut niciodata morala, nu pentru ca n-ar fi avut de ce, ci doar ca n-avea vocabularul sa spuna ce si cum, ca n-a reusit sa poarte o discutie elevata despre filozofie inalta, ca nu s-a bucurat de lucruri inalte, ci doar de mici, marunte, care-i ocupau aproape in totalitate mintea si interesul, ca n-a reusit sa lase in urma decat amintiri pentru tine si cei apropiati, ca n-a revolutionat lumea mai departe de tine. Ca a trait pentru tine, si cam atat.

Probabil calatoresc mult, calatoresc mult cu munca prin regiune, si in vacante calatoresc in destinatii la marginea hartii.

Daca e ceva ce ma raneste despre starea in care se afla Romania azi, dar Bucurestiul in particular, prin comparatie cu alte locatii din Africa, sau oricum din regiunile percepute de noi ca fiind mai putin evoluate, e ca la noi s-au uitat elementele de baza ale civilizatiei urbane. Mai jos cateva exemple.

Nu mai vedem detaliile mizeriei, indolentei si inapoierii in care traim:

1. toate gropile din asfalt sunt normale, asa trebuie sa fie, ca acum avem drumuri bune, insa trotuarele sunt de toata jena
2. parcarea pe trotuar, pe trecerea de pietoni e ok „ca nu e loc de parcare altundeva”
3. masinile care calca in orice metru patrat de pamant sunt mai degraba murdare decat distrug natura
4. cacatul de caine si pisatul de betiv e rost de mandrie nationala, sunt mai prezente ca bisericile, saormeriile si jocurile de noroc, asta desi n-avem caini vagabonzi sau oameni ai strazii
5. nu mai stim sa facem borduri, asta cu toate ca le schimbam la cativa ani, cele puse din vremea regelui sau de comunisti stau bine si azi, astea noi se topesc cu zapada
6. in spatiile verzi nu reusim sa tinem doar cat pamant e nevoie sa nu depaseasca bordura, asa ca la prima ploaie sunt noroaie peste tot
7. jegul pe jos e explicatie pentru cat de inalta e civilizatia, ca acum „avem”
8. sa fumezi in mers si arunci pe jos chistocul este ca orice plimbare in parc – sentiment de libertate curata
9. sa tai un copac inseamna reducerea riscului de a cadea pe tine la furtuna, nu un aer poluat si privarea de umbra
10. mersul autonom, cu bicicleta, trotineta, sau pe jos sau cu transportul public, este fie descalificat de regulile rutiere, fie de mentalitatea prevalenta ca nefiind de dorit
11. orice spatiu verde are direct potentialul unei parcari sau a unui bloc

Dar cel mai rau doare ca in Romania am uitat sa punem pietrele jos, nu mai stim sa asezam o dala ca sa nu sara, o piatra cubica ca sa nu plece, o bordura ca sa nu se sparga, un stalp pietonal ca sa nu se rastoarne, toate sunt parca puse de ageamii, pentru toate meseriasii parca sunt cantareti de seara si fac constructii in timpul zilei fara pasiune.

Si daca stam sa ne gandim, toate acestea au disparut din mentalitatea bucurestenilor in ultimii 30 de ani. Sigur, sunt atatea lucruri bune, pe care le omit in discutie si stiu de ele, dar nu stiu sa fi vazut o capitala atat de jegoasa, dezordonata, nepasatoare, decadenta ca Bucurestiul, cel putin nu in Europa, America sau Asia, cu exceptia Indiei, sau in Africa cu exceptia Egiptului.

Oare incotro ne indreptam? Imi pare mie ca la radacina societatii s-a instalat putrezeala.

m

Ma amuz din greu cum in toate localurile din oras exista la toaleta o solutie (incercare de solutie) de uscat mainile, care mai de care mai putin eco-friendly.

Adica gasesti uscatoare electrice pe diferite forme si modele, prosopele care dupa o utilizare trebuie spalate si servetele de hartie.

Greu de zis care dintre cele de mai sus e solutia cea mai ok din punct de vedere al utilizarii cu cap a naturii, pentru ca fie vorba intre noi e de preferat un pic de exercitiu fizic in care mainile se usuca singure, totusi nu prea vad lumea facand asta decat in bai individuale, pentru ca altfel e un obicei luat [gresit] in deradere.

Orisicum, in afara de stersul pe tricou sau pantaloni, ne raman cele trei optiuni, in cazul toaletelor deschise.

Eu aleg atunci cand pot sa utilizez un servetel, in detrimenul utilizarii uscatoarelor sau prosoapelor. Pentru ca amprenta ecologica e mai mica pentru hartie, mai ales daca e folosita cu cap.

Aici am vrut sa ajung, cum sa folosesti cu cap un servetel, sa te stergi pe maini. Adica nu doua servetele, nu trei sau mai multe, ci doar UNUL.

De vazut, inteles, testat si folosit pe termen lung.

Fac asta de 5 ani. N-are rost sa explic ca merita, daca o folosesc de 5 ani.

m

PS Toata judecata asta a inceput de la faptul ca nu inteleg ce e in capul celorlalti co-baieni cand incearca sa se stearga pe maini. Cum n-am reusit sa raspund la intrebare, am incercat sa aflu ce e in capul meu.

Am revenit din Japonia. Traim in Africa.

Scuze, sunt emotionat, sa revenim.

Konnichiwa

Am facut un periplu prin Japonia, pe acolo pe unde merg toti turistii straini – Tokyo, Kyoto, Nara si Fuji, si pe acolo pe unde mai merg turistii straini – Nikko, Kamakura, Kobe si Hiroshima/Myajima, dar si prin alte parti ca Yokohama, Beppu, Himeji, Nagoya, Hamamatsu, Takayama sau Kanazawa – 17 zile. Cautati locurile pe google, cam peste tot e cate ceva rezonabil de vazut ca turist, dar mai mult decat atat e de incercat sa patrunzi in lumea japoneza, o lume bine inchisa, refractara la interactiuni adanci si autosuficienta.

De ce am avut noi nevoie:

1. Bilete de avion, duhh
2. Permis de tren – JR Pass, se cumpara din afara tarii si se preschimba in Japonia. Am mers cu o panoplie de trenuri, inclusiv cele de viteza, fara cost suplimentar. Pentru ca am vrut sa vedem multe, a fost musai, desi a costat pentru 2 saptamani ceva mai putin de EUR 400/persoana, ne-am scos cu varf dauna, pe cele 60-80 de trenuri pe care le-am luat local.
3. Aplicatii de telefon – Hiperdia – trenuri (ne-am facut programul la minut), Maps.me – harti (offline, ca pe Google Maps nu merge), Tokyo Metro (ne-a scos la lumina), Booking.com, Weather, Microsoft Translator (merge foarte prost, dar altul n-am gasit).
4. Cartela de telefon pentru date – gasita pe net si ridicata din aeroport, de altfel nu foarte utila ca am avut free WiFi in foarte multe locuri, insa nu chiar peste tot.
5. Bagaje mici, puteau fi mai mici, dar am gandit ca la nevoie sa le putem duce 1-2h – am avut 15kg in total, dar mai puteam reduce inca, insa n-a fost cazul sa-l transportam ca exista prin statii si locatiile turistice locuri de lasat bagajele contra cost. Am avut haine putine, se poate spala-usca in majoritatea cazarilor.
6. Incaltaminte comoda – e musai, am mers mult pe jos. Japonia e tara picioarelor frumoase, ajungi sa mergi si 35km pe zi pe jos, de la un minim de 15km. In plus am mai avut cateva zile bicicleta, si am mai mers cu transportul in comun – autobuz, tramvai, metrou.
7. Baterie suplimentara – pentru ca folosesti telefonul mobil mult – harti, transport, cazare.
8. Folosesc US plugs, asa ca ai nevoie de adaptori.
9. Un ghid de calatorie Lonely Planet – noua asta ne place.
10. Cash – in mod suparator, foarte multe lucruri se pot plati doar cash,  si Revolut – ca sa poti plati in yeni.
11. Cateva cuvinte in japoneza.

Cum am facut:

1. Primele doua zile le stam intotdeauna unde zburam pentru acomodare, si pentru asta in general luam cazare de la plecare.
2. Ne-am organizat in functie de vreme – noi am fost in sezonul ploios, desi am prins doar o ploaie pe bune, si vreo 3 burnite, nimic cat sa ne schimbe programul
3. Apoi am verificat in ghid/pe internet programul obiectivelor – majoritatea sunt inchise Luni, dar am observat atatea exceptii incat e bine sa-ti faci temele; altele se deschid la rasarit, altele in intervalul 9-10am, unele se inchide in intervalul 4-5pm, altele la apus sau 2am. Nu au pauza de masa.
4. Ne-am trezit devreme – se facea lumina la 430am, si apunea inainte de 730pm, asa ca am facut foarte multe inainte de 10am. Cu compensarea ca am dormit ca japonezii pe unde am putut in timpul zilei, mai ales in trenuri.
5. Aveam un bagaj de zi, usor – doar mancare, electronice si ghidul, iar bagajul mare ramenea la cazare sau calatorea cu noi doar pana in gara.
6. Daca din nefericire se putea sa ploua adaugam si o umbrela mare si transparenta.
7. Cazarea o stabileam be booking.com doar cu maxim o zi inainte, si era in functie de pret, distanta de gara, sa fie camera de doua persoane (la ei multe cazari sunt priciuri, capsule de o singura persoana sau love hotels, ceea ce nu ne-a interesat). Ne-am cazat la hoteluri pentru turisti, hoteluri de afaceri, guest houses, onsen-uri (han cu baie traditionala) sau ryokan-uri (un fel de han de pe vremuri, cazare traditionala). Cazarea traditionala nu are pat, ci se doarme pe futon, iar masa e de 50cm inaltime, dar merita ca sunt camerele mai mari, insa nu au baie in camera.
8. Biletele de tren pentru loc rezervat se iau dintr-un singur loc in orice gara – nu costa nimic, la trenurile fara loc rezervat poti doar aparea cu JR Pass-ul.
9. De mancat/baut – pentru momentele grabite sau tarziu seara de la convenience stores – Family Mart, Lawson sau 7-eleven, in rest de la locante, fie intalnite in mers, fie mers la adresa daca e ceva musai de incercat. Fast food au ramen shops. Dimineata poti manca ceva la cazare si iti faci nelipsitul ceai macha. Pentru baut in cursul zilei am folosit numeroasele vendomate intalnite la tot locul ca sa ne obisnuim cu gusturile locale. Dulciurile locale sunt chiar locale, dar au ajuns sa-mi placa. Fructele se vand la bucata si costa semnificativ, dar am gasit la piete sau chinese town, iar salatele crude sunt delicatese, costa mult, iar portiile sunt mici.
10. De vorbit, mai mult din coate, engleza nu merge prea departe, cel putin acolo unde te-ai astepta – la locurile turistice, iar ca sa folosim aplicatiile de tradus real-time, ni s-a parut ca e prea sci-fi sa facem. Totusi nu pleci nedescurcat de niciunde. Japoneza invatata din ghid e doar lubrifiant social.

Alte lucruri de stiut

1. In Japonia faci ce fac si ceilalti, si e simplu, devine aproape un dans ce-ti usureaza existenta.
2. In Japonia e curat, mai curat ca intr-o casa normala. E atat de curat ca daca vezi un gunoi pe jos il ridici. Asta daca apuci, ca e o posibilitate sa ti-o ia cineva inainte. Nu exista cosuri de gunoi pe strada, doar in statiile de tren/metrou, pe langa vendomate, sau la convenience stores, in rest umbli cu o punga dupa tine.
3. In Japonia e ordine. Ai spune ca sunt urme de OCD in orice, si e de datoria fiecaruia sa faca ceva un pic mai bine de fiecare data cand fac ceva, nu mult mai bine, doar un pic mai bine, dar de fiecare data. Si apoi sa faca acel ceva de mii de ori.
4. Le plac gradinile, le plac padurile, le place natura si o intretin, asta la nivel de cult. Nu ma intelegeti gresit, si gradinile de Schoenbrunn sau Versailles sunt frumoase, dar grija pe metru patrat nu se compara nici macar cu gradinile lor personale din suburbiile oraselor mici. Ce fac cand aranjeaza o gradina e arta. Ah, iar rock gardens sunt de-a dreptul fascinante.
5. Multe din siturile turistice sunt reprezentate de temple budiste sau shintoiste, sau palate si castele, marea majoritate facute din sau cu lemn, motiv pentru care unele sunt in reconstructie, asa ca sa fii sigur ca poti vedea ce crezi ca poti vedea, afla ce se reconstruieste inainte sa vizitezi.
6. Pentru a vedea Fuji, cauta pe net webcams cu vedere la Fuji inainte sa bati sute de kilometri.
7. Pentru fanaticii foto, sunt locuri in care chiar nu se pot face fotografii.
8. Nu se fumeaza oriunde pot exista nefumatori, asa ca singurele locuri in care se fumeaza sunt departe de privirile celorlalti. Iar acolo! se fumeaza mult.
9. Toaletele sunt curate, tehnologizate, gratis si la tot pasul, insa japonezii nu au obiceiul de a se spala pe maini cu sapun.
10. Gasesti apa potabila peste tot, fie la cismele, fie la vendomate, nu are rost sa cari lichide dupa tine.
11. La cazari vei gasi in principiu consumabile, feon, ba chiar pijamale. Si doar arareori trebuie sa platesti pentru ele.
12. Nu se mananca pe strada, cu exceptia inghetatei, nici de baut nu e chiar ok, totusi in parc se iese cu bento box si mananci cot la cot cu multi altii, doar la pranz.
13. Nu am fost niciunde altundeva in lume unde facilitatile pentru handicapatii locomotori sa fie atat de prezente, asta desi cred ca sunt mai degraba adresate si folosite de persoanele in varsta. Toata infrastructura e gandita pentru ei.
14. Nu exista trafic in orase, asta chiar daca metropola Tokyo are peste 30 de milioane de oameni. Sunt multe taxiuri, insa relativ scumpe pentru buzunarul meu.
15. Nu se vorbeste tare in public, nu se vorbeste la telefon in public (decat daca e o urgenta si atunci cu capul plecat). Toata lumea se ignora reciproc, prin citit, online, jocuri video, ascultat de muzica, orice mai putin interactionat sau macar privit.
16. Tatuajele sunt tabu. Exista un risc real sa nu poti intra la hotel cu un tatuaj la vedere, risc mai mare la locante, risc foarte mare aproape cert sa nu intri la onsen (baile publice). In Japonia doar yakuza are tatuaje.
17. Nu practica afectiunea in public, doar se mai privesc in ochi daca sunt impreuna, altfel foarte rar vezi oameni tinandu-se de mana, si asta e cel mai extrem gest.

Si cu asta basta, ca am scris destule. Mai ramane sa va spun ca berea e buna, si ca femeile sunt frumoase, dar asta e un truism la care va asteptati oricum!

Sayonara

m

In Gradina Icoanei e targ mestesugaresc azi, iar la Universitate e unul de tehnologie, ambele faine de vizitat impreuna cu fetele. Vremea e foarte calduroasa, si numai buna de deplasat cu bicicletele.

Ma ridic de pe banca, sa pregatesc bicicletele pentru plecatul acasa, e timpul pentru somnul de pranz. Si in drum spre ele, sa fie vreo 50m, ma gandesc ca in pofida vremii bune, a targurilor, a normalitatii care decurge peste tot, a relaxarii tuturor, azi se intampla o revolutie, o furtuna,

Totul a inceput la Timisoara in ’89, apoi in Piata Universitatii in ’90, iar de doi ani se intampla in pietele marilor orase incepand cu Piata Victoriei din Bucuresti. Azi insa se trage primul cartus.

Azi, acolo la coada, la sectie. Iar descarcarea din stampila parca nu se compara cu nimic altceva decat o lopata care deschide o groapa sa inghita o sleahta reprezentativa a acapararii necuvenite, a valorilor indoielnice, a educatiei precare.

Da, am asteptari mari de la votul asta, dar dupa el mai vine si altele, si daca nici din incarcatorul asta nu ii impuscam, urmatorul glont ne va trage pe noi in afara tarii sau in uitare.

Pentru moment, baricada este in mainile noastre.

Votati!

Pe aici nu se trece.

m

Am fost pentru prima data din viata mea la all-inclusive, am ales asa pentru ca am fost cu copii, sa avem o „acasa” si sa nu ne facem grija legata de gatit, plus ca, fiind in Egipt, e considerat de multime ca e mai bine sa fie niste domni care au pistoale in dotare pe la garduri.

In fapt siguranta in Egipt nu e chiar parfum, dar nici de pistoale, politisti in autocar cu pistoale, escorta unei masini de politie, formarea de convoaie pe drumuri lungi si altele, nu era nevoie.

Despre Egipt stiti, ati avut si voi teleenciclopedia in copilarie, stiti de piramide, alexandria, Thebes, Nil, temple, mumii, faraoni si altele, asa ca nu va plictisesc.

Asa ca va aduc la bufet. Bufetul ala de la all-inclusive.

Acolo am facut cateva observatii, plecate de la mine, de la noi, si nu, nu va controlati data viitoare, e ok asa cum sunteti.

Cred ca doar eu sunt gresit, dar privesc bufetul asta exact ca o descindere in sufletul omului, o dorinta biologica (semnal – foamea), corupta cu lacomie (farfuria plina, mai multe farfurii, mai multe pahare), amestecata cu indecizie (amestecul de fiecare data inedit al mancarurilor, ceva ce n-ai comanda la restaurant, si cu siguranta n-ai manca daca ti-ar fi dat), la care adaug dorinta de proprietate si control (masa plina de farfurii si pahare, pe care sa nu ti le ia debarasorul), finalizata prin intrarea sub drog (calatoriile ulterioare „ca sa mai vezi ce mai e” si „ca sa mai umplu paharul„), asta in timp ce poti manca copios tot timpul, la diferite locatii din complex, insa acolo unde interesul e maxim apare pichetarea cu 10 minute inainte de deschidere, „ca sa prinzi„.

Cred ca pentru psihoanaliza e mai bine sa duci oamenii la all-you-can-eat decat pe canapea. Sufletul se deschide altfel, e mai biologic, mai intrisec, mai natural.

PS. Oamenii uita sa bea apa. Daca e coada la orice loc cu mancare si bautura, mai ales la carnuri si la alcool… la apa nu e mai nimeni.