Postat de: Mihai A. Pop | Decembrie 12, 2013

Lucruri de vazut, de facut, de experimentat in Balcani

Desi timpul petrecut in regiune nu a fost de vreun fel suficient, totusi sunt destule lucruri pe care le-am incercat la modul turistic, si pe care le-as recomanda.

Chiar daca anumite locuri nu sunt prea turistice, totusi peste tot e „viata”, in sensul romanesc, si asta face mai simpla introducerea in tainele locului.

Despre Serbia, ce am incercat este o plimbare prin defileul Dunarii cu un castel chiar in parcul national de la intrare, si o plimbare lunga prin Belgrad ce a culminat cu asfintitul chiar din castel, si o seara pe strazile orasului vechi. E parca mai bun ca al nostru, are mai mult spatiu, mai multa cultura pe strada, si mai multe magazine intercalate cu restaurante si puburi, dar parca mai putina „viata”. Asa ca aici ar fi de experimentat o petrecere cu localnicii.

In Bosnia si Hertegovina, n-am fost decat in Sarajevo si Mostar, si pe drumuri de tara in Sud, spre mare. In Sarajevo, merita trecerea subita din Imperiul Habsburgic in Imperiul Otoman, trecere care te ia cu prin surpridere, oricat de mult ai sti ca se afla acolo pe undeva, pentru ca ai crede ca exista tonuri, dar nu, e brusca. Tot in Sarajevo sunt de vazut si inteles urmele razboiului, inca prezent pe multe fatade, pe terenuri virane, pastrate ca martor pentru viitor. Am prins o intalnire a martorilor lui Iehova… intr-adevar o interactiune multireligioasa.

Mostar e una dintre surprizele calatoriei, intreg orasul vechi aducand un aer medieval greu de comparat cu suratele ei vestice, iar renasterea turistica i-a dat foarte mult aplomb. Merita incercat in vara un inot sub podul medieval, cat inca se mai poate. In rest prin BiH am experimentat drumurile secundare, destul de pitoresti, cu o mare parte din satele vechi inca in forma lor de la 1960.

Trecuti in Croatia la Dubrovnik, aici fara doar si poate e ceva de vazut pentru o intreaga zi, orasul este superb, data trecuta dedicandu-i doua zile de vacanta, acum doar o singura zi. E un oras medieval, insa perfect adaptat turismului, cu servicii si distractii pentru hoardele de turisti veniti din intreaga Europa, ba chiar si de pe alte continente. Dubrovnik e de departe cel mai turistic oras al calatoriei noastre, si o destinatie in sine pentru calatorii mai asezati. Aici de facut ar fi sa mancati la o terasa prin ziduri deasupra apei azurii, si apoi sa iesiti la un inot chiar de acolo.

Apoi am trecut in Muntenegru, unde am mers pe traseul Novi Herceg, Perast, Kotor, Bar, Budva. Tot traseul e foarte frumos si merita facut pe cat de incet posibil, insa orasele nu sunt toate foarte interesante. Perast are o locatie inedita cu doua insule in golful spre care da, deschizand un peisaj suprarealist. Kotor are o cetate in coasta muntelui, si orasul vechi de la poale e deasemenea foarte bine pastrat, Budva are si el un mic oras medieval, iar langa Bar e un oras-hotel medieval Sveti Stefan, numai bun de poze pentru carte postala. In oricare dintre aceste orase este chiar recomandat sa faceti si un inot imediat dupa o vizita prin soare, pentru reglarea metabolismului.

Majoritatea oraselor turistice ofera oporutnitati unice de people watching, asa ca sportul pe care l-am facut cel mai intens a fost statul la umbra in locurile cu trafic. Magistral.

Urmatoarea destinatie a fost Albania, unde am experimentat inca de la intrarea in tara, o aluzie de Africa, cand dintr-un camp de refugiati din Kosovo, ne-au impanzit puradei golasi la cersit. De vazut, am vazut doua castele castele, insa doar unul, Rruga de langa Skodra, l-as recomanda, chiar si pentru nuntile care se pozeaza acolo, apoi am mers la Berat, un oras otoman incununat cu o cetate pe un varf de munte, probabil cel mai turistic loc cultural din Albania. Apoi am terminat cu Albania continentala si ne-am dus pe mal.

Aici, pe riviera albaneza, intr-adevar uimire!, marea e foarte frumoasa, plaje destule, loc de snorkeling, preturi mici. Ca minusuri, avem populatia care e cam de teapa celor de la noi de la Mamaia, totusi cine nu vine cu multe lucruri pe plaja, nu risca sa piarda mare lucru. Totusi sa revin la experientele de aici, mancare cu gust balcanic, plaje inguste dar foarte frumoase, apa extraordinara azurie-verde-albastra… cu destula viata marina.

Pentru pasionatii de Mercedesuri, Albania este paradisul lor. Adica dupa ce decedeaza in mediul lor, Mercedesurile se ajung aici si capata o viata fara sfarsit aici.

Urmatorul pas a fost in Macedonia la Ohrid, un oras foarte frumos, dar nu foarte mare, apoi in parcul national de langa si la manastirea Sveti Naum, apoi pe drum la Skopje, un oras care nu prea merita vizitat turistic, si de aici la Sofia.

Despre Sofia, probabil ca ati mai citit, e ca un oras de provincie frumos pastrat, cu cateva cladiri impunatoare, dar practic inconjurat de un oras comunist, putin atragator in afara centrului civic. Totusi e mai civilizat ca Bucurestiul, de la fumatul la interior, la parcatul pe strada, pana la placerea cu care esti servit la ghiseu de un localnic care nu vede des turisti (si nu stie o boaba de engleza).

Odata intrat in Romania, am realizat ca imi lipseau cainii vagabonzi, insa ei ne asteptau inca din vama Giurgiu. Asa ca la noi de experimentat ar fi lupta cu cainii de strada la ore tarzii.

Pentru mai multe imagini ale calatoriei noastre, apasati aici.

SONY DSC

O recomandare de film adecvata pentru turism in regiunea balcanilor este Zivot je cudo, din 2004. Povestea, intr-un fel metaforic, tine si azi cu la fel de mult drama si haz, pentru ca infrastructura inca se construieste, si ea in continuare aduce turistii, oameni si ei, cu experientele lor, si care se termina in moduri felurite, nu de putine ori hazlii sau dramatice. E un film in care merita intrat fara asteptari, pentru ca efectele sa fie maxime.

mihai


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii