Postat de: Mihai A. Pop | Iunie 3, 2013

Emotiile teatrului

Emotiile nu prea le simti cand cresc in tine, le simti doar cand preiau controlul asupra ta.

Stiu ca nu prea e stiintific ce am spus, si ca totul are o explicatie stiintifica, care chiar mi-e apropiata, dar o sa tratez ce-am spus mai sus doar atat de simplist.

Spuneam saptamana trecuta ca am fost protagonistul unei piese de teatru. Inainte de piesa, cu toate scenetele repetate, stateam relaxat in culise. Cam la 10 minute venea unul dintre regizori, scenaristi sau tehnicieni sa ne intrebe „Aveti emotii?„. La toate interpelarile raspundeam sincer „Nu„, asta pana la momentul in care ne-am dus in spatele scenei si a trebui sa incepem sa ne producem pe scena.

La un moment dat am realizat ca nu mai am controlul degetelor mele asa cum il aveam 10 minute inainte, ca mainile mele erau stangace, ca vocea mea a scazut in intensitate, si ca o parte din replicile atent repetate au decis sa dispara.

Apoi intri pe scena.

In sceneta ta te uiti luminile din sala ca la soare, oamenii pe care poate ii cunosti din sala, nu-i poti vedea, desi stii ca sunt acolo si incearca sa te analizeze prin comparatie cu persoana pe care o stiu din timpul liber. Realizezi ca pe scena esti ca intr-un experiment, esti pus acolo nu doar sa te depasesti pe tine, sa inveti ceva, sa te distrezi, dar la randul tau menirea ta e sa-i distrezi pe altii.

Abia acum te lovesc emotiile.

Intr-una dintre scenete, trebuie sa aprinzi o tigara cu un chibrit, dar nu ai exercitiul fumatului, nu ai exercitiul aprinsului cu chibritele, ai doua maini stangace cu care sa manevrezi obiectele, degetele iti tremura. Te lupti cu imposibilul.

Asta e efectul negativ al emotiilor.

Dar exista si un efect pozitiv al emotiilor. Asta cand la finalul piesei, sala aplauda, presiunea de a livra dispare, si toata incarcatura emotionala realizezi ca a trecut, moment in care totul ti se pare ca a iesit bine, ca a fost aproape perfect, ca lumea te-a apreciat pentru ce-ai facut.

Am reusit in week-end sa revad si filmarea si sa incerc sa ma apreciez cu un ochi rece, neemotional, si conchid ca pana la urma n-a fost chiar asa rau.

Cand o sa primesc acceptul celorlalti o sa fac si public scenele pe youtube.

Teatro din San Carlo, Napoli - 250 de ani de istorie

Teatro din San Carlo, Napoli – 250 de ani de istorie

M-am gandit un pic la o recomandare de film pentru emotii puternice si am ajuns sa recomand un film care mie mi-a produs emotii foarte puternice, The green mile, din 1999. Recomand filmul pentru candoarea cu care prezinta faptele si pentru finalul tragic care fara exceptie va face copiii si oamenii simpli sa verse o lacrima.

mihai


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii