Postat de: Mihai A. Pop | Aprilie 4, 2013

File de poveste

Plecand de la o discutie recenta, am realizat ca m-am indepartat de metafora, ca element artistic.

Totul a plecat de la intrebarea; De cand n-ai mai parcurs o poezie de Eminescu?

De atat de mult timp, incat nu-mi amintesc cand a fost ultima data.

Asa am realizat ca in scoala am invatat lucruri interesante – exemplul de aici fiind Calin (file de poveste) – doar ca la momente gresite.
Spun ca momentele sunt gresite pentru ca, folosind acelasi exemplu, pana nu traiesti partea agitata a tineretii, mult din semnificatia metaforei ajunge sa nu insemne nimic.

Avem nevoie de poveste, de poezie, cum avem nevoie de un pic de haos, de hazard, de necunoscut. Orice pas facut realmente inainte e facut in necunoscut, si pentru a exprima unde am ajuns folosim metafore, ca surogat pentru cuvintele ce n-au fost inca inventate sa exprime unde ne aflam.

Sa aduci o metafora pe lume inseamna, poate si intr-un mic fel, sa descoperi o lume noua.

Nu e de mirare ca drumurile te poarta peste orizont

Pentru o recomandare de film poetic, n-am ales vreo incercare de film holywoodian poetic, desi sunt destule si din astea, nici unul francez, suedez sau japonez, desi si aici sunt foarte multe filme excelente, am ales chiar o traditie poetica pusa in film, Gabbeh, din 1996. Filmul iranian este cunoscut pentru metaforele pe care le utilizeaza, fie pentru ca din cultura locului reiese o astfel de exprimare, fie pentru ca o comunicare prin bariera de cenzura e altfel imposibila. Filmul de fata este aproape o poezie, mai usor de inteles pentru cei din noi care au prins traditii populare pe la tara, dar inca inteligibil pentru cei dintre noi mai antropizati.

mihai


Responses

  1. Blogger Award Nominations
    http://valeriudgbarbu.wordpress.com/awards/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii