Postat de: Mihai A. Pop | Noiembrie 26, 2012

In viata

E un proverb galez care spune ca „In viata, traiesti pana mori”, cu intelesul ca orice poti face, fa acum, ca despre maine nu stii atat de multe pe cat crezi. Sigur avem si noi proverbe cu intelesuri asemanatoare, dar nicidecum atat de taioase.

In timpul facultatii am petrecut 2 ani si ceva intr-o organizatie studenteasca de care sunt foarte mandru: VIP – Voluntari pentru Idei si Proiecte, ceea ce-mi amintesc, cu o oarecare melancolie, ca o perioada de glorie.

Nu mai departe de sambata am facut un laptop cadou surorii mele, si la livrare am aflat o stire ce mi s-a parut initial socanta. Una dintre colegele unei prietene a sor-mii a decedat subit – de aceeasi varsta cu sor-mea. Era presedinta VIP… avea sa implineasca 21 de ani chiar atunci.

Am inteles instant pozitia dramatica in care se afla colegii ei si cei de la VIP, o generatie care acum abia incepe sa se inchege, insa in acelasi timp mi-am amintit cat de ciudata e viata si cat de abrupta poate parea celor ce privesc de dinafara.

La 14 ani am pierdut unul dintre prietenii din fata blocului, Petrut; la doua saptamani de la o discutie lejera, a disparut luat de o boala cu care s-a luptat cativa ani pe ascuns. La 21 de ani in facultate colega mea, Raluca, a disparut in sesiune la 2 zile dupa un examen, de la un blocaj renal, aparent fara vreun antecedent. Nu mai departe de acum 2 ani, Geoff, unul dintre cei doi parteneri care m-au format, a disparut in cateva secunde, intr-o dimineata.

Cat de grele ni se par astfel de evenimente, devin insurmontabile mental, insa in fapt singurul lucru pe care trebuie sa-l facem e sa mergem mai departe.

Eram intr-un cimitir in Kairouan, al patrulea oras sfant al Islamului (dupa Mecca, Medina si Ierusalim), si am gasit socant ca toate pietrele de mormant nu erau inscriptionate, si toate erau mici si sterse. Iar toate comemorarile (parastasuri) nu puteau sa depaseasca 40 de zile de la inmormantare, repet toate. Cei vii trebuie sa pastreze amintirea celor trecuti prin prisma celor deja intamplate si construite, dar sa aiba loc sa infloreasca ei insisi.

Va recomand un moment de cugetare asupra inevitabilitatii.

Cat despre mersul inainte, nu pot spune decat ca e singura solutie.

Kairouan – nimic notabil, doar cer deschis si soare

In final, rup o parte din mine si va recomand Hotaru no haka, din 1988.

mihai

un viitor – o carte, un copac, un copil


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii