Postat de: Mihai A. Pop | Iulie 5, 2012

Micul ghid al incapatanatului

Odata cu kindle mi s-a mai deschis o sursa noua de informatie, pentru ca practic pot sa gasesc mult mai multe carti pe care sa le parcurg intr-un timp mult mai scurt.

Si cu aceasta revolutie am gasit si o noua idee, legata de modul cum ne vin ideile.

Exista dezbateri multiple despre sursa, dar asta poate e mai putin important, mai important gasesc cum reusim ca ideile pe care le avem, sa le cimentam la nivel mental, pana la nivelul de principii.

Majoritatea creierului nostru este facuta sa aprecieze realitatea, prin simturi, prin conceperea ideilor legate de realitatea etc. Tine de spiritul de supravietuire, asa ca desi in lumea de azi supravietuirea nu este o grija de zi cu zi, iar creierul nostru lucreaza mult mai putin cu realitatea, ci cu idei contrase dintr-o realitate indepartata sau total abstracte, totusi avem aceeasi structura a creierului ca acum 50.000 de ani.

Asa ca acum cand avem o idee, despre realitate sau nu, ideea vine instinctual din informatia existenta, practic idei nechestionabile rational, asa ca mai intai incercam sa o testam rational (nu reusim tot timpul), daca nu-i gasim niciun defect (si nu pentru ca nu are, ci pentru ca suntem limitati), o acceptam ca fiind valida. Urmatorul pas e sa o testam social, daca si social primim incurajarea ca e buna (din nou nu pentru ca ceilalti stiu tot despre idee, ci doar pentru ca atata stiu), o consideram un principiu bun, care aduce grupul mai aproape.

Urmatorii pasi post-principizare sunt meniti sa ne apere mental, practic orice element care ne sustine ideea ne creaza o pozitie mai hotarata, si orice ne contrazice nu ne afecteaza, pentru ca o respingem, ignoram sau o demontam – asa demonstram celorlalti ca suntem incapatanati. Cu fiecare iteratie, ideea noastra capata o pozitie din ce in ce mai extremista si mai indreptatita pentru noi.

Cu parere de rau, dar asa suntem cu totii construiti, si asta nu pentru ca suntem incapatanati, ci doar pentru ca ne-am construit un organ cu care sa conducem savana, si nici decum programe IT, carti contabile, programe politice, doctrine religioase, si alte asemenea.

Acum realizati de ce e asa greu sa-ti schimbi ideile? De ce o schimbare de paradigma este atat de revelatoare?

Incearca sa convingi o persoana religioasa ca nu exista prieteni imaginari, nu conteaza cat de multe argumente ai si ce argumente ai, la capatul discutiei nu numai ca nu va fi convins sa se apropie de pozitia ta, ci chiar mai mult, va fi convins ca e mai aproape de adevar, si tu mai departe. Nu e mai nimic de facut, asa suntem construiti, practic unii dintre noi alegem sa fim pierzatori inainte sa alegem sa putem castiga.

Pentru ca nu suntem facuti sa aflam ca leul e miel, cum se intampla in lumea curenta in care o idee se transforma in alta idee… ci ca odata ceva invatat, acel ceva sa devina mecanic, pentru ca daca ai scapat azi de leu, maine sa reactionezi automat ca sa-ti cresti sansele sa scapi.

Insa cu mari deficiente am invatat sa ne schimbam, insa schimbarea realmente doare, pentru ca ajunge sa modifice ceva fizic pe creier, adica e mult mai simplu sa inveti ceva nou decat sa modifici ceva ce ai invatat deja gresit.

Nascut din incapatanare si iubire

Ca recomandare va propun un film francez foarte recent, dar realmente bun ce vorbeste despre schimbare acolo unde schimbarea nu e aparenta – Intouchables, din 2011. Recomandare cu caldura, si ce caldura! Si spor la schimbare si adaptare, ca sunt singurele sporturi care nu fac bine doar individului, ci chiar si generatiilor viitoare si societatii in general.

mihai


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii