Publicat de: Mihai A. Pop | Mai 7, 2012

Pluralul in engleza de la Caracal – Caracals

In Romania orasul Caracal este sinonim cu locul in care s-a rasturnat caruta cu prosti, dar sa fim sinceri, e doar o iluzie, nu reusesti sa intorci capul sa observi o tampenie, pana cand iti trece alta prin fata ochilor, asa ca spun eu ca tampiti sunt peste tot.

In modestia mea, chiar cred ca si eu intru in categoria respectiva, totusi traiesc cu impresia ca de multe ori reusesc sa ocolesc a face tampenii.

Dar sa ajungem la subiect.

Cu totii stim ca in US infrastructura este impresionanta, si chiar este, de la autostrazi peste autostrazi si noduri de autostrazi, ceva ce nici macar in vestul Europei nu vom gasi in urmatorii 50 de ani, la caile ferate care functioneaza cu sute de trenuri cu precizie americana (adica nici chiar elvetiana, insa intarzierile sunt de maxim 1 cifra in minute), numeroasele aeroporturi si heliporturi, marinele si porturile aflate la tot locul, si terminalele logistice de marimea unor orase de pe la noi. Deci una peste alta incredibila.

Nu cunosc destul de bine cultura americana incat sa pot spune daca ei au locuri in care s-au rasturnat prostii, dar craterele ramase dauneaza rau mediului inconjurator si sunt vizibile la tot locul, asa ca estimez ca ei au mai multe Caracale (sa spunem Caracals, in engleza).

Si acum cateva detalii, despre infrastructura si utilizarea ei:

  • autostrazile au in general 2-4 benzi, si arareori 8-9 benzi, asa ca va puteti imagina traficul, totusi marea majoritate a blocajelor de trafic nu sunt facute din cauze de accident, congestionarea iesirilor, conditiile meteo sau alte cauze externe managementului autostrazii, ci…. ati ghicit, „lucrarile de imbunatatire”, de fapt doar a marcajelor pentru aceste lucrari, pentru ca si la ei ca si la noi, nu se prea munceste, dar la ei se marcheaza, atat de bine incat sugruma traficul
  • pentru ca sofatul de multe ori se invata in sanul familiei, soferii au anumite lacune… de genul, pozitia lor in spatiu, pozitia celolalti in spatiu, marimea benzii pe care se afla, viteza de croaziera a participantilor in trafic, dar si mai meschinele, cum se inchide capacul de la rezervor, cum se utilizeaza oglinizile sau de ce nu e bine sa fii beat-mort-si-la-volan
  • pentru ca destule parti ale autostrazilor sunt platite pentru ca salveaza participantilor la trafic timp semnificativ pentru a ajunge acasa/la munca, ar putea fi util ca acele case care accepta cash sa fie marcate… nu de alta dar timpul salvat pe autostrada e egal cu cel pierdut la stat la casa si in traficul aferent
  • ideea ca parcarile trebuie sa fie platite a ajuns religie, atat de mult incat in zona de interes oriunde poti parca si statul n-a prins dreptul de a pune o taxa, s-a instituit o limitare de parcare, chiar daca n-ar fi cazul
  • cum ideea de aer conditionat vine undeva intre prinderea lui dumnezeu de picior si acceptarea in rai, este clar ca aerul conditionat este la putere (setat la echivalent 16 grade Celsius), atat incat in tren e posibil sa te invinetesti si sa intri in hipotermie in doar 90 de minute de transport
  • despre aeroporturi nimic de adaugat, decat ca „Comunismul a invins!”, adica pentru orice exista o regula, si acea regula trebuie disecata pana la cel mai mic detaliu – exemplu din vama, completarea a doua declaratii formulare, poza cu amprentele celor patru degete de la mana dreapta, apoi cu opozabilul, la fel si la stanga, apoi poza, apoi discutie despre viza, scopul calatoriei, destinatie, program, bani la purtator – deci o intreaga tevatura, prin opozitie cu intrarea pe la vama terestra… verificarea pozei din pasaport cu fata noastra, verificarea vizei, intrebare despre bani la purtator – nimic despre declaratii, actele masinii, nici macar sa ne ridicam din masina n-a fost nevoie

Inchid povestea aici cu morala, pentru ca nu cred ca „oamenii mai putini complicati” din America sunt cu ceva mai diferiti ca cei de aici, totusi reteta succesului lor este data de faptul ca incearca orice pana gasesc solutia corecta, si nu se vaita cand sunt in procesul gasirii ei.

Metroul din Detroit

Recomandarea de film, chiar daca nu e din US, ci e din UK este despre povestile unor oameni simpli care ajung sa gaseasca fiecare cate ceva, mai mult sau mai putin bun, din situatii ce se complica in cautarea de solutii, Lock, stock and two smoking barrels, din 1998, un Guy Ritchie de zile mari, de vazut cu prietenii, pentru ca atmosfera va deveni spirituala.

mihai

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii