Postat de: Mihai A. Pop | Martie 26, 2012

Suprapopularea

Greu de citit, important de inteles.

Am incercat in mai multe randuri sa-mi transform modul de a gandi, iar una dintre aceste incercari de revolutionare a gandirii a fost „test your intuition”, adica testeaza-ti intuitia, practic incearca sa dovedesti, macar din cand in cand, ca ceea ce intuiesti nu e gresit.

Nu de putin ori m-am numarat ca adept al cauzelor ce spun ca planeta este suprapopulata cu oameni.

Si asta am sa incerc sa disec pe viu aici. Ma voi baza pe marginirea problemei mai mult decat pe o decizie definitiva.

In primul rand e simplu si clar de observat ca suntem cam de 3.5 ori mai multi decat in urma cu 200 de ani, ca acum fiecare dintre noi consuma (in medie) mai mult decat un individ acum 200 de ani. Am luat acest reper de acum 200 de ani pentru ca atunci s-a decis prima oara ca suntem prea multi – alti iluminati, niste masoni de prin nou formata US, poate chiar illuminati,  glumeam🙂

Iar faptul ca intre timp noi suntem de 3.5 ori mai multi, nu inseamna ca ei n-aveau dreptate, ca faptul ca noi numaram 7 miliarde poate fi trecator, daca suntem intr-adevar prea multi. Totusi oamenii sunt de vreo 200 de mii de ani o specie, care in devenirea lor au dus la ruinarea si extinctia altor specii de umanoizi, si multor alte specii de altfel, unele din cauze directe, altele indirecte, altele doar ca martor, astfel incat putem monta o concluzie ca suntem ceva mai abili supravietuirii decat rudele noastre apropiate… care nici nu mai sunt – asta daca nu se identifica v-un Yeti sau BigFoot.

Totusi pentru a spune daca ne-am atins potentialul ca specie trebuie masurat daca intr-adevar am reusit sa ducem ADN-ul nostru cat mai departe, in scopul pe care il are ADN-ul.

Fara niciun drept de contestare trebuie spus ca toata viata pe aceasta planeta este doar un mod de a rafina si prepetua ADN-ul, care poate fi usor inteles daca folosim azi intelegerea pe care o avem azi despre virusi (n.r. virusul e tot viata) – viata e ca un virus, face orice poate ca sa traiasca, formele cele mai avansate inlocuiesc pe cele mai putin avansate, iar daca exista destul loc fata de unele mai indepartate, acestea se pot dezvolta in comun in continuare, fara sa se deranjeze, pana la urmatoarea mutatie.

Asa ca atata timp cat putem in continuare gasi solutii cat sa putem creste numarul de oameni de la o zi la alta, inca nu putem vorbi de suprapopulare, ci in spectrul negativ al concluziei de o populare dezechilibrata, de pierderea echilibrului intre viata antropica si cea salbatica, pseudo-salbatica sau neo-salbatica, de transformarea omului din animal, in produs al omului industrial, dar evident exista si spectrul pozitiv, si anume ca ne putem considera o specie de succes, istoric vorbind nu exista dovezi sa fie existat o specie la fel de plina de succes, de la aparitia organismelor multicelulare.

In natura o specie de succes umple in totalitate nisa pe care a gasit-o si gaseste un mod de a-si reduce riscurile depopularii masive sau totale in caz de accident, omenirea nu e inca acolo.

Dar sa incercam sa o luam din interior catre exterior – planeta are 70% din suprafata acoperita cu mari si oceane, iar peste 50% din uscat este doar marginal sustinator al vietii umane, locuri care momentan sunt doar marginal colonizate, si care ofera un clar loc de crestere, evident cu ajutorul tehnologiei, tehnologie care provine din igeniozitatea cu care am fost insamantati din ADN-ul rafinat de care vorbeam mai sus.

Omul, a reusit prin ADN-ul lui sa demonstreze o versatilitate importanta in a cuceri noi arealuri, si in a si le insusi (nimic diferit de multe specii animale), doar ca poate ceva mai sustinut si mai convingator, asa ca nu ar fi de mirare ca colonizarea mediului sa fie acum inca intr-un stadiu incipient. Motiv pentru care daca asta se doreste, oprirea omului din a evolua prin adaptare la noi conditii, asta e perfect nenatural, adica ce nu-si doreste ADN-ul, si realmente idiotic de pus in practica, asta ca concluzie la nivel rational.

Cred ca problema ipocrita de care ne lovim nu este ca suntem prea multi, ca in viitorul apropiat sau mediu am deveni prea multi, ci din faptul ca avem acea ingeniozitate, acel intelect, avem constiinta ca suntem, si stiinta cati suntem si cati am fost si ce am facut, incat sa ne dam seama la un nivel rational neintalnit in alta forma de viata, ca afectam capacitatea prea multor altor specii de a evolua si potential de a inova ADN-ul.

In concluzie ADN-ul peste faptul ca vrea sa se imbunatateasca si sa se perpetueze, vrea totusi sa tina deschise optiunile multor alte ADN-uri, poate mai putin capabile sa-si constientizeze si apere pozitia, pentru a le putea da sansa unor viitoare evolutii/mutatii care sa aduca un ADN poate mai bun. Atat. Cred ca ADN-ul este intr-o schimbare continua si ca trebuie sa fie asa pentru a se adapta conditiilor de mediu, mediu afectat sau nu de efecte ale unor purtatori de ADN.

Si aici intervine capacitatea sau incapacitatea de a guverna asupra unor limite pe care noi, oamenii, sa le administram, si sa le dam sanse de evolutie, si numarul asta poate fi 7 miliarde de oameni pe planeta, insa poate fi probabil si de 70 de miliarde pe planeta. Conteaza doar momentul in care decidem aceasta rationalizare (fapt de care cu o certitudine destul de mare suntem singura specie care o poate opera) si modul de administrare a efectelor.

Am mentionat mai sus ca un element important in managementul riscului unei specii este capacitatea de a minimiza efectele unor dezastre in destabilizarea sau chiar distrugerea speciei.

Personal ma astept ca o limitare a numarului de oameni (si invocarea acestei suprapopulari, acum evident o intuitie netestata) sa implice si o destructurare sociala, pentru ca evident nu vom mai fi toti idealistic egali, pentru ca unii au dreptul de a da tichete de viata.

Si totusi asta este doar introducerea, pentru ca eu nu vorbesc de suprapopulare cu oameni, desi v-am indus in eroare la inceput, ci in suprapopulare cu ADN. Scopul meu este sa testam daca intr-adevar vedem viata pe planeta ca ceea ce este ea in prezent si potentialul de viitor, sau doar ca o comparatie a prezentului cu trecutul.

Iar eu nu cred ca astazi, noi, viata ca purtatori de ADN, avem sanse mai putine, mai putin in medie, sau mai putine marginal, decat de-a lungul evolutiei vietii pe aceasta planeta, motiv pentru care nu am nimic care sa ma impinga sa cred ca azi suntem intr-un dezechilibru, ci doar intr-o reasezare, aceaste reasezari fiind evenimente perfect normale, ce se intampla din motive legate sau nu de purtatori de ADN. Trebuie insa sa constientizam ca aceasta reasezare este intr-o masura importanta influentata si mijlocita de produse ale umanitatii – poluarea, utilizarea anumitor resurse, promovarea altor resurse, restrangerea anumitor arealuri  – stiti despre ce vorbesc, totusi nu destul cat sa punem in pericol viata ca ansamblu. Iar zicala – viata e un echilibru fin – se refera doar la viata oamenilor, dar in nici un caz la viata per total, deci alta intuitie care trebuia testata inainte de a fi emisa.

Totusi acestea fiind zise, directia in care ne indreptam e potential periculoasa, pentru ca incepem sa uitam ca noi, oamenii de data asta, potential purtatorii ADN-ului cel mai evoluat din acest moment, avem datoria fratelui cel mai mare de a asigura cresterea cu bine si a celorlalti frati, pentru a nu le afecta sansa ca ADN-urile lor sa mai poata provoca o mutatie potential magistrala.

Asadar eu conchid ca nu suntem intr-o situatie de suprapopulare cu viata pe aceasta planeta, cat despre suprapopularea cu oameni, nu putem vorbi despre suprapopulare, dar intrebarea este totusi diferita, daca am reationalizat ca putem distruge mai mult decat aducem in ciclul vietii, si momentan nu suntem destul de maturi cat sa putem raspunde la aceasta intrebare, desi aparent luam masuri pentru cazul in care raspunsul ar fi suprapopulati cu oameni.

Inchid acest subiect care ma framanta de la venirea din India cu concluzia ca, chiar si in cazul lucrurilor mici sa nu uitati sa va testati intuitia, eu ma prind ca gresesc prea des. Suntem realmente niste animale luminate, doar ca preferam sa traim in penumbra dintr-o anumita complezenta, pe care inca n-o inteleg.

Ca recomandare de film cred ca recomand chiar doua documentare, Life, din 2009, si The incredible human journey, din 2009, ambele productii ale BBC si ambele largind orizontul in care percepem lumea si viata, a noastra si animala – imaginile din Life sunt de-a dreptul extraordinare.

mihai


Responses

  1. Mihai, tata, ce ti-au facut aia in India???
    E drept ca n-am mai fost de multa vreme pe-aici, sa mai citesc vreun post de-al tau, dar asta mi se pare nu numai foarte lung, ci si incoerent😦
    N-am inteles nici daca suntem prea multi sau prea putini, nici cum e cu ADN-ul care ne conduce, nici multe altele…
    Ia, mai bine sa mai citesc un post…

    • Te cred ca sunt poate prea imprastiat in scris, dar nu e legat de India. Totusi trebuia sa reiasa ca nu e prea multa viata pe planeta asta, si ca nu exista o formula generala prin care sa spunem daca suntem sau nu prea multi, desi unii deja au tras concluzia ca suntem si au inceput sa ia masuri.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii