Postat de: Mihai A. Pop | Decembrie 16, 2010

Amintirea amintirilor

Cate ne mai amintim realmente din copilarie?

Unii spun foarte multe, altii nu chiar atat de multe, dar de principiu toti de amintim cate ceva. Eu as fi din cei care rationalizeaza cu nu atat de multe, spre exemplu nu-mi amintesc despre prima zi la scoala, sau despre cand am luat prima nota de 4 in clasa I…si ciudat nu-mi amintesc despre lucrurile rele, pe care vroiam sa nu le uit pentru ca trebuia sa le razbun cand o sa fiu mare, dar nici de toate lucrurile frumoase, desi ele in general se pastreaza mult mai bine din copilarie, nici operatiile monotone, ci doar franturi din ele.

Cand mi le amintesc mi le amintesc povestite de mine, si apoi parca rupte din context, parca prelucrate, ca un fel de amintire pe care trebuie s-o am si pe care n-o am completa, dar pentru ca o pot completa o fac sa fie si cu cap si cu coada, sau mai frumoasa. Eu le numesc pe astea amintirea amintirilor, pentru ca nu sunt amintirile de ieri, sunt cernute fin astfel incat raman doar bucatile mari, dar care la povestire se completeaza cu noi realitati.

Am vazut la prea multi mecanismul asta ca sa nu cred ca este ceva care se repeta realmente in mintea majoritatii.

Banuiala mea e ca amintirea, ca proces mental, implica retrairea evenimentelor, si cum la finalul unui eveniment suntem mai intelepti decat la incepului lui, retrairea succesiva a unor evenimente le marcheaza in mintea noastra cu mici ajustari pozitive, care survin exact acolo unde amintirea efectiva lipseste, astfel incat dupa foarte mult timp, doar cele retraite des sau cele foarte scurte ajung relativ corecte. As mai adauga ca pentru faptul ca sentimentele se imprima emotional in amintire, sentimentele din amintiri si ele se corecteaza cu timpul, insa intotdeauna sunt duse catre extreme cu fiecare retraire, unii imbunatatindu-si sentimentele, altii inrautatindu-le (optimismul – mult mai des intalnit, si pesimismul – mult mai rar)

O data cu trecerea timpurilor, ne repetam ca suntem norocosi ca inca traim, si punem o importanta supradimensionata pe anumite evenimente, pe care le consideram puncte de inflexiune, si care fac evenimentele de dinainte sa capete o incarcatura mai mare (pozitiva sau negativa) – asta face parte din procesul de invatare – analizam ce face maimuta, doar ca maimuta de data asta suntem tot noi intr-o ipostaza trecuta.

Cine nu se crede norocos pentru copilaria pe care a avut-o/o are?

Poate au fost acolo ceva neplaceri, dar luata la gramada, a fost o copilarie foarte fericita.

mihai


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii