Publicat de: Mihai A. Pop | Iulie 3, 2010

Arhipelagul Moldova

Traind intr-o tara continentala, a caror insule maritime sunt practic zero, chiar daca sunt destule fluviale, intotdeauna am fost fascinat de insule si orizonturi de apa… practic noi mai toti ne dorim deschis sau pe ascuns asta. E vorba de bungalowrile, de valurile care se urca pe picioare, de timpul liber pe care il ai cu prietenii tai pe care ii ai in apropiere.

In ultimele zile celor mai saraci dintre noi, statistic vorbind, adica moldovenilor din regiunile rurale, li s-au indeplinit visele.

Acum o mare parte dintre ei traiesc in aceste ultime zile pe cateva insule, delimitate de siroaie de apa, cu valurile care sigur le ajung la picioare, ba chiar si peste cap, traind in cotetele – bungalow care au mai ramas in picioare, stand inghesuiti in frig in familii si sate si asteptand barcile militare sa-i aduca pe continent.

Nu le arde de meciuri, desi alearga cat pot, insa trebuie sa recunoastem ca din nou intemperiile naturii ne iau prin surprindere, chiar daca nu sunt tornade, sau vijelii, ci doar ploua…

Acest pachet turistic este organizat de o echipa a incompetentei, neputintei si lipsei de viziune, printr-o alianta strategica cu defrisatorul de serviciu. Romania a reusit sa nu faca aproape nimic in materie de indiguire, baraje, stavilare, curatare de senaluri, dragare… de la Ceausescu incoa, insa s-au taiat padurile de pe dealuri.

Acum in loc sa ne bucuram de apa…

… navigare placuta

plutasul

Anunțuri

Responses

  1. Am vazut si eu cateva imagini la postul de stiri din Canada. Daca a ajuns Canada sa dea la stiri catastrova fin Romania, imi pot inchipui ca este destul de nasol. Cum spunea si Mihai, era totusi previzibil, pe mine unul nu ma surprinde absolut deloc. Nu poti taia padurile in nesimtire si sa nu te astepti la catastrofe de genul inundatii/alunecari de teren, etc…
    Nu pot sa imi scot din minte versantii din muntii Piatra Craiului, curatati de copaci… o imagine apocaliptica… care sunt convins ca se poate generaliza in intreaga tara.

  2. Am lucrat 34 de ani intr-un institut de proiectari privind tot ce tine de gospodarirea apelor.Acest institut avea sectii speciale ca Desecari, Irigatii, Baraje, Regularizari etc. Pana in ’89 la acest institut s-au proiectat( si altii axecutat) sumedenie de lucrari care tineau de buna gospodarire a apelor.Nu exagerez cu nimic daca spun ca s-au facut lucrari exceptionale.Chiar acel proiect, care unora li se parea utopie, Canal Siret-Baragan(din care nu s-a executat decat un tronson) avea in vedere si protectia impotriva inundatiilor a raului Siret(printre alte functionalitati).Dupa ’89 s-a distru tot, fara discernamant, in goana nebuna dupa imbogatire a celor care erau in capu’ trebii !
    Imi pare rau pentru cei din zonele afectate, dar, cu parere de rau o spun, acolo nu vor fi in veci diguri, nu va fi ultima inundatie si, e momentul, sa-si puna si neuronii la treaba, atatia cati au.

    • Totusi trebuie facut ceva. Eu nu cred ca faptul ca unii pot sa fure foarte mult, este un motiv destul ca altii sa moara si sa-si rateze vietile intr-un mod absolut absurd.

      Olandezii au cucerit marea, noi nu putem cuceri nici pamantul…

  3. Se numeste „colateral damage”… te astepti la moralitate din partea hotilor de la putere… esti cel putin visator…
    Crezi ca constiinta lor si remuscarile ii vor face sa se tavaleasca in chinuri pe cei care pana acum au furat si s-au inbogatit si din cauza carora astazi mor oameni inecati?… eu nu cred… la fel va fi si de aici incolo…
    Imi aduc aminte imediat dupa revolutie in sat la bunica-miu, oamenii au iesit pe campuri si au inceput sa distruga sistemul de irigatii… care nu avea in curte o placa sau vreun tub din sistemul de irigatie era prostul satului…
    Mai tarziu si-au dat seama ca nu le mai cresc recoltele si ca se distruge pamantul… ce crezi ca au facut… NIMIC!!! Mai grav era faptul ca desi stiuau foarte bine ca si-au facut-o cu mana lor, nu simteau nici o vina sau remuscare… si vorbim despre oameni din popor, romani de-ai nostri, tarani… nu hotii de la conducere… concluzia o trageti voi…

  4. si totusi sa privim spre viitor… prognoza optimista… i-am facut pe Bulgari… „Take THAT! In your face Bulgarischi!!!”

    http://webtv.money.ro/news/ramanem-al-doilea-cel-mai-sarac-stat-din-ue-si-peste-20-de-ani

    • N u-mi vine sa cred.
      Pai nu eram noi acum 2 ani pe directia sa devenim cea de a 7-a putere din Europa?

      Imi si amintesc cum economia duduia, tara crestea de fericire… acum ce s-a intamplat? Iar trebuie sa muncim? Pai nu se poate asa.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii