Oamenii normali nu scriu poezie.
Nu exista oameni normali pe cat de multi am crede.

Sincer vorbind, eu nu cred ca daca nu simti ceva mai puternic, ceva ciudat, nenatural, anormal, nu ai putea sa ti-l imaginezi, si sigur nu ai putea sa-l exprimi intr-o poezie. Nici macar sentimentul de prin care realizezi ca ceea ce simti, ca ce gandesti, ca modalitatea in care percepi lumea este un pic deviata de la modalitatea normala de perceptie a lumii, nici macar el nu te apropie de starea omului normal.

Cred ca in oricare dintre noi exista o latura artistica, mai ascunsa sau mai vizibila, explorata si/sau exploatata sau doar adormita.

Si totusi la o adica ce importanta are ceea ce zic? sau in ce context are importanta?

Motivatia mea este simpla, orice om trebuie sa pastreze deschisa imaginatia pentru orice fel de arta, pentru ca o poate intelege, si ca placerea/delectarea in arta nu prea cred poate avea de a face cu intelegerea sau neintelegerea, ci mai mult cu dorinta de a intelege sau dorinta de a nu intelege.

Ok, admit ca anumite laturi ale artei sunt grotesti, sunt prea bazice, sau sunt prea limitate ca sa poata starni in oricine ceva, dar privita in ansamblu arta este pe intelesul tuturor. Plecand de aici, mesajul meu este, incercati sa imbogatiti viata celorlalti cu arta din voi, poate la inceput mai putin, si mai stangaci, dar stim cu totii, ca exercitiul fixeaza talentul.

O poezie.