Cat traiesti mori.
–Nu cititi–

Ma uit din 5 in 5 la o emisiune cu Dan Iosif, un mort cu aparitie TV, si imi dau seama ca atata timp cat traiesti mori.

Doar consistenta gandului ca si tu vei muri, si ca dupa asta nu mai e nimic, desi religia tine sa ne invete altceva, ne distruge. Suntem niste naivi care credem ca inca putem face ceva in viata care poate insemna ceva in moarte, niste naivi care cred in drept si stramb, in corect si gresit, in adevarat si fals, totusi viata nu e deloc ceea ce pare – o lume insipida in care toate aceste dihotomii sunt calcate in picioare, si peste asta, o lume in care oricat de important ne pare nu inseamna nimic, si desi nu inseamna nimic, daca faci ceva inseamna ceva.

Greu de inteles cum intr-o lume in care totul inseamna nimic, nimicul exista, cu toate astea motivatia noastra de agrega niste molecule in miscare este de a exista nimic mai mult, si orice moarte inseamna ceva, desi o multime de morti nu inseamna nimic.

Ai putea spune ca sunt nihilist si ca nu gasesc sens in viata, ca poate sensul meu in viata este moartea mea, chiar si asta poate este un sens demn, insa nu al meu, de fapt sensul in viata este probabilitatea unui “maine” indiferent de probabilitatea zilei de poimaine… adica riscul nesistematic… Desi insa asta e tare greu de explicat, realitatea este ca, atata timp cat ai ajuns la explicatia logica a nihilismului, ai iesit din pestere, si ai ajuns afara din pestera, realitatea filozofului care te-a povestit afara din pestera este cea care pare pentru mine acum cea mai corecta pentru acest sens.

Stiu ca n-ati inteles nimic, insa primul pas este iesirea din pestera, pentru ca apoi muschiul iesirii sa exerseze o miscare ritmica, prin care sa perceapa orice directie vie. Nu cred ca solutia este aceeasi la toti, insa ma astept ca lumea rece de afara sa o mai perceapa si altii… solitudinea lumii din Eminescu seamana…

V-am spus sa nu cititi.
Cat traiesti mori.